Sorin Grindeanu stă cu sabia lui Dragnea deasupra capului

Scandalul dintre premierul Grindeanu și președintele PSD, Liviu Dragnea, se accentuează de la o oră la alta. Pe surse circulă tot feluri de zvonuri. Dintre cele mai aproape de realitate ar fi că Liviu Dragnea i-a propus premierului Grindeanu să-și dea demisia. Se pare că refuzul acestuia de a fi docil șefului său de partid în această privință, a ațâțat și mai mult focul din interiorul PSD. Oficial, la ședința Comitetului Executiv al PSD de miercuri, se va hotărî soarta guvernului și a premierului, când se va discuta evaluarea pentru fiecare ministru în parte. Dacă va fi vorba despre o remaniere, sau dacă actualul guvern va fi înlocuit în totalitate se va decide miercuri. Deocamdată, Liviu Dragnea a spus despre toate aceste frământări politice că: ” Sunt multe domenii în care sunt probleme. O să prezentăm raportul public, ca să înțeleagă toată lumea despre ce este vorba. Pentru că n-am fost în alegeri ca să le spunem românilor :”Vrem să facem un program, votați-ne ca să trăim binișor”. Nu, am spus că vrem să trăim mai bine,adică să trăiască românii mult mai bine, drept pentru care s-a făcut un program bun,dar complex,recunosc,si nu usor de pud în practică și în aceste condiții este nevoie de foarte multă implicare de foarte multă muncă,de foarte multă rigoare și implicare. Și lene deloc. Și, în urma concluziilor, este nevoie să ajungem la schimbarea unor membri ai guvernului, este suficient să se adopte niște măsuri administrative, de fluidizare a circuitului documentelor, de colaborare mai bună internă sau trebuie să ajungem la alte măsuri? Și va fi o discuție deschisă în Comitetul Executiv, unde vom lua decizii pe care le vom transmite”. La rândul său, Sorin Grindeanu a declarat că este mulțumit de activitatea întregului guvern iar ca urmare a politicilor implementate în perioada guvernării sale, România a înregistrat progrese economice substanțiale.  Pe o postare pe Facebook, Sorin Grindeanu a scris următoarele: ”România are astăzi în față mai multe oportunități, care ne pot îndrepta decisiv pe drumul progresului și prosperității. Dar pentru asta avem nevoie de stabilitate și predictibilitate. Votul din decembrie 2016 ne-a arătat că și românii vor același lucru: un guvern cu largă susținere parlamentară și stabi. Această încredere pe care ne-au acordat-o românii nu poate fi înșelată cu noi schimbări, noi crize politice, eventual alte alegeri – într-un cuvânt INSTABILITATE. România are nevoie de stabilitate și predictibilitate!”. Ca reacție la cele afirmate de Sorin Grindeanu, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a dat publicității un scenariu în care crede că premierul ar face jocurile altor grupuri sau persoane politice din afara PSD: ”Probabil că a umplut golul lăsat de absență, în consultarea sa,cu domnii Dragnea și Tăriceanu, cu altceva. Rămâne să aflăm ce este acel altceva. Noi îi asiguram spatele. În momentul în care domnia sa nu a mai considerat util spatele politic, înseamnă că are alt spate, poate”. Pe surse neoficiale se vehiculează ideea că Liviu Dragnea ar urma să meargă la Cotroceni cu noi propuneri pentru un nou premier. Printre variantele puse în discuție ar fi vorba despre Olguța Vasilescu, Gabriela Firea sau chiar un lider UDMR. Deocamdată, toată România este cu ochii la ceea ce se întâmplă la guvernare.

Elena Jula

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *