Măsuri de urgență pentru limitarea imigrației în sudul Mării Mediterane

Comisia Europeană a propus, marţi, o serie de măsuri pentru diminuarea afluxului de imigranții care încearcă să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în Italia şi a îndemnat statele Uniunii Europene să accelereze redistribuirea imigranţilor din Italia.

Comisia Europeană a cerut o mobilizare generală a instituţiilor europene şi a statelor membre pentru limitarea imigraţiei în sudul Mării Mediterane.

În contextul în care peste 80.000 de imigranţi au ajuns doar anul acesta în Italia, Executivul UE a anunţat că va crea un fond suplimentar de 35 de milioane de euro pentru a ajuta Guvernul de la Roma.

De asemenea, există un plan pentru un fond de asistenţă de 46 de milioane de euro destinat operaţiunilor comune ale Libiei şi Italiei pentru contracararea imigraţiei.

“Comisia Europeană susţine înfiinţarea unui Centru operaţional complet pentru operaţiuni maritime în Libia. Statele membre UE trebuie să accelereze eforturile de redistribuire a imigranţilor din Italia şi trebuie să răspundă mai rapid la solicitările Italiei”, precizează Comisia Europeană. Măsurile, care au rolul de a reduce presiunile asupra Italiei şi Greciei, vor fi discutate în Consiliul informal pentru Justiţie şi Afaceri Interne programat în Tallinn (Estonia).

“Situaţia gravă din Mediterană nu este nici nouă, nici o realitate trecătoare. Am înregistrat progrese enorme în ultimii doi ani şi jumătate spre o politică nouă a UE în domeniul imigraţiei, dar urgenţa situaţiei de acum necesită accelerarea cu seriozitate a activităţilor colective pentru a nu lăsa Italia singură. Eforturile noastre trebuie să se concentreze pe solidaritate – cu cei care fug de război şi de acţiuni de persecuţie, dar şi cu statele membre supuse presiunilor. În acelaşi timp, trebuie să acţionăm pentru a oferi sprijin şi Libiei, pentru contracararea reţelelor de trafic de persoane, pentru suplimentarea controalelor la frontiere şi pentru reducerea numărului persoanelor care efectuează călătorii periculoase spre Europa”, a declarat Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

Comisia Europeană propune un set de măsuri care trebuie luate în prezent pentru a accelera eforturile colective ale Uniunii Europene pe ruta central-mediteraneeană, cele mai importante fiind următoarele:

Comisia:

Consolidarea în continuare a capacităților autorităților libiene, prin intermediul unui proiect în valoare de 46 de milioane EUR pregătit împreună cu Italia;

Sprijinirea și  instituirea unui Centru de coordonare a operațiunilor de salvare operațional în Libia;

Suplimentarea finanțarii pentru gestionarea migrației în Italia cu 35 de milioane EUR.

Agențiile UE au în sarcină următoarele:

  • Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO) este pregătit să majoreze numărul echipelor mobile de sprijinire a prelucrării cererilor;
  • Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă trebuie să examineze de urgență propunerile Italiei cu privire la operațiunea comună Triton;
  • corpul de reacție rapidă al agenției format din peste 500 de experți în domeniul returnării este gata pentru a fi mobilizat la solicitarea Italiei;
  • de a iniția și finanța un nou exercițiu privind angajamentele de relocare, în special din Libia, Egipt, Niger, Etiopia și Sudan, în colaborare cu UNHCR, începând de astăzi;
  • vor colabora cu Libia în ceea ce privește consolidarea controalelor la granița de sud, în cooperare cu țările din grupul G5 Sahel și statele membre, cu sprijinul financiar a UE;
  • vor intensifica eforturile pentru semnarea acordurilor de readmisie(sau a unor acorduri informale echivalente) cu țările de origine și de tranzit, cu sprijinul statelor membre;
  • vor intensifica relațiile cu Niger și Mali în conformitate cu cadrul de parteneriat, pentru a împiedica deplasările către Libia;
  • vor colabora în continuare cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) pentru a accelera returnările voluntare asistate din Libia și Nigercătre țările de origine, inclusiv prin furnizarea de finanțare suplimentară;
  • vor asigura împreună cu statele membre punerea în aplicare integrală a cadrului de parteneriat, inclusiv cu privire la un număr mai mare de țări decât cele 5 țări prioritare prevăzute inițial, utilizând instrumente cu efect de levier atât pozitive, cât și negative;
  • în plus față de suma de 200 de milioane EUR mobilizată în 2017 pentru componenta „Africa de Nord” a Fondului fiduciar al UE pentru Africa, vor asigura o finanțare echivalentă pentru 2018 și pentru anii următoride la bugetul UE și de la statele membre.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *