2000 de medicamente riscă să dispară de pe piață

La conferința de presă de joi, organizată de Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), s-a anunțat că peste 2000 de medicamente riscă să nu se mai producă din cauza majorării taxei clawback. Taxa de clawback este modalitatea prin care este acoperit deficitul bugetului alocat de CNAS achiziției de medicamente. Producătorii de medicamente plătesc statului un procent variabil din valoarea medicamentelor vândute, în funcție de diferența dintre suma bugetată pentru aceste medicamente și cea cheltuită, de obicei mai mare. În primul trimestru al acestui an, taxa de clawback a ajuns la 20% și conform estimărilor producătorilor de medicamente, aceasta ar putea să ajungă la 30% până la sfârșitul anului.  “Un produs cu cât este mai ieftin, cu atât impactul clawback este mai mare, de aceea riscul de dispariție este mai mare pentru medicamentele generice. (…) Și plafonarea taxei clawback la 16 % ar fi o soluție, o gură de aer pentru noi și restul industriei. Deja, la momentul acesta, suntem atât de disperați încât suntem deschiși să acceptăm orice ofertă. Să fim invitați la discuții, putem să găsim și altă alternativă numai să găsim soluții, să ieșim din impasul acesta”, a completat Adrian Grecu.

Dintre cele peste 2.000 de medicamente, 62% costă sub 25 de lei, ceea ce înseamnă că toate medicamentele care se încadrează limita maximă a acestui preț, riscă să fie retrase de pe piață.

Este o situaţie extrem de dramatică, se pun în dificultate toţi producătorii de medicamente generice, în special cei locali”, a spus Adrian Grecu.

Elena Jula

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *