Legea vaccinării obligatorie va intra în vigoare începînd cu data de 1 ianuarie 2019

Foto: Csid

Potrivit legii, sunt obligatorii: vaccinările stabilite prin Calendarul Național de Vaccinare pentru copii; vaccinările impuse de situații epidemiologice, care implică vaccinarea ca măsură de intervenție, în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare; vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unitățile sanitare publice și private; vaccinările pentru alt personal din unitățile publice și private care, prin natura atribuțiilor, sunt expuse suplimentar la boli infecțioase sau pot reprezenta surse de infecție care ar putea pune în pericol sănătatea publică.

Pentru vaccinările obligatorii, furnizorul de servicii medicale de vaccinare care are în evidența sa copilul minor are obligația de a informa în timp util persoana responsabilă asupra Calendarului Național de Vaccinare.

Proiectul de lege prevede ca la data înscrierii copiilor sau a adulților într-o unitate de învățământ sau într-o altă colectivitate, aceasta are obligația de a solicita prezentarea unei adeverințe, emisă de către medicul de familie care are în evidența sa persoana respectivă, care să ateste sau să infirme efectuarea vaccinărilor obligatorii, mai prevede proiectul de lege.

De asemenea, la luarea în evidență a nou-născutului, medicul de familie are obligația să informeze părinții sau, după caz, persoana responsabilă despre utilitatea administrării vaccinurilor din Calendarul Național de Vaccinare, dar și despre posibilitatea de a suplimenta schema națională cu vaccinurile recomandate.

Potrivit noii legi, părinții și celelalte persoane responsabile de creșterea și educarea copilului sunt obligați să asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei în cazul vaccinărilor obligatorii și să se prezinte în cazul în care sunt convocați de Comisia Județeană de Vaccinare sau a cea a Municipiului București.

Părintele sau persoana responsabilă, în cazul copilului minor, este scutit de obligația prezentării acestuia la vaccinare, dacă acesta are o contraindicație definitivă la un anumit vaccin sau la toate vaccinurile, în situația în care prezintă medicului care are în evidența sa minorul o certificare a situației invocate.

În cazul nerespectării legii, prin neprezentarea copilul la vaccinare după ce au fost consiliați de comisia județeană de vaccinare sau a municipiului București, de către părinții sau reprezentanții legali ai minorului, aceștia pot fi amendați cu sume de la 5.000 de lei la 10.000 de lei

Cu aceeași amendă vor fi sancționați și medicii de familie care nu vor îndeplini obligațiile ce le revin din lege.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *