Atentatele din Spania au scos zeci de mii de oameni în stradă la un amplu marş de protest împotriva terorismului

Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă după-amiază pe străzile Barcelonei pentru a manifesta împotriva atacurilor teroriste produse în ultimul timp de grupările teroriste,  atentate soldate cu 15 morți și cel puțin 130 de răniți în provincia Catalonia.

“Să umplem străzile cu pace și cu libertate”, a făcut apel populaţiei primarul Barcelonei, Ada Colau, după cele două atentate, comise pe 17 și 18 august în capitala catalană, respectiv la Cambrils, și revendicate de Statul Islamic.

Regele Felipe al VI-lea s-a alăturat manifestanților, devenind astfel primul suveran spaniol care ia parte la o astfel de adunare, după restabilirea monarhiei în 1975.
El s-a plasat cu câteva rânduri în spatele bannerului din frunte, pe care scria “No tinc por” (”Nu mie-frică”, în catalană) la fel ca șeful guvernului de la Madrid, Mariano Rajoy, miniștri, președinți de regiuni, lideri de partide. În primul rând al masei de manifestanţi s-au aflat polițiști, pompieri în uniforme, medici în halate albe, șoferi de taxi, comercianți și locuitori din zona Las Ramblas.

“Cel mai bun răspuns: pacea”, “Nu islamofobiei”, se putea citi pe unele pancarte. Numeroși manifestanți purtau și drapele catalane.

Marșul unității de la Barcelona a oferit şi ocazia unui “armistiţiu” de o zi între guvernul spaniol și conducerea separatistă a Cataloniei.

Preşedintele catalan Carles Puigdemont – hotărât să organizeze un referendum pe tema autodeterminării, pe 1 octombrie, spre marea nemulţumire a Madridului – a participat la marş nu departe de şeful Guvernului Mariano Rajoy. Şeful Executivului a elogiat poliţia catalană, datorită faptului că ”celula teroristă a fost complet dezarticulată la 100 de ore după atentat”.

Motivele care au scot spaniolii în stradă

Celula jihadistă acuzată de atentatele din Catalonia revendicate de Statul Islamic pregătea un atac cu bombă de anvergură mai mare, la ”monumente”, a recunoscut Mohamed Houli Chemlal, unul dintre principalii suspecţi, relatează AFP. Mohamed Houli Chemlal – un spaniol în vârstă de 21 de ani, născut în enclava sub administraţie spaniolă Melilla, în Africa de Nord – a confirmat în faţa judecătorului madrilen care anchetează aceste atentate, soldate cu 15 morţi şi peste 120 de răniţi, ceea ce a spus poliţiei catalane.

Celula de 12 membri, dintre care opt sunt morţi, pregătea ”un atentat mai important” decât atacurile de la Barcelona şi Cambrils şi care ar fi vizat ”monumente”, ”cu ajutorul unor bombe”. Miercurea trecută suspecţii au aruncat – în mod accidental – în aer o casă în care confecţionau dispozitive explozive, la Alcanar, la sud de Barcelona.

Între dărâmături, poliţia a descoperit indicii care demonstrează că ei aveau intenţii criminale. ”O mare cantitate de butelii de butan, acetonă, apă oxigenată, bicarbonat, o mare cantitate de cuie care urmau să fie folosite ca schije şi detonatoare în vederea declanşării exploziei”.

Unele dintre aceste ingrediente permit fabricarea TATP, un exploziv foarte ”prizat” de Statul Islamic.

Sub moloz, poliţia a descoperit şi textul manuscris, strecurat într-o carte de culoarea verde: ”În numele lui Allah… Scurtă scrisoare a soldaţilor Statului Islamic în ţinutul Al-Andalous (Spania, pe când se afla sub dominaţie musulmană) către cruciaţi, cei care urăsc, păcătoşilor…”.

Poliţia spaniolă continuă să ancheteze situaţia, deoarece sunt indicia că ar exista posibile ramificaţii internaţionale ale celulei teroriste.

Cel puţin unul dintre suspecţi s-a dus la Zurich în decembrie, potrivit poliţiei federale elveţiene.

De asemenea, bilete de avion către Bruxelles pe numele imamului au fost găsite la Alcanar.

Iar automobilul Audi A3 folosit la Cambrils a fost surprins în apropiere de Paris de un radar, pe 12 august, cu patru persoane la bord.

Manifestații similare celui din Barcelona au fost  anunțaţe şi în alte orașe din Spania, precum Madrid, Valencia sau Vigo.

Lucian Ionescu

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *