Caporalul Mădălin Stoica a murit într-o misiune de menținerea păcii în Afganistan

Foto:Libertatea.ro

În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni. În timpul misiunilor externe, 28 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi.

Într-o acțiune de patrulare a unui convoi de patru autovehicule MRAP în care se aflau militari români, un autovehicul capcana a intrat in blindatul lor. Șase militari au fost răniți, trei dintre ei având nevoie de a fi spitalizați.

Din păcate, unul dintre militarii romani raniti, a murit la spital.
Caporalul Madalin Stoica, in varsta de 41 de ani, era casatorit si avea un copil. Se afla la prima misiune in teatrele de operatii.
Ceilalți doi militari răniți grav și duși la spital, dar care acum sunt în afara oricărui pericol, sunt caporalul Ionel Buzea si fruntasul Ionel Toma. Acestia se afla sub ingrijire medicala la spitalul militar din Kandahar.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului și-a exprimat solidaritatea cu familiile celorlalți doi militari răniți în aceeași misiune, caporalul Ionel Buzea și fruntașul Ionel Toma, cărora le-a transmis sănătate și recuperare grabnică.

“În cursul acestei dimineți, am aflat cu regret vestea că trei militari români din Batalionul 280 Infanterie Protecția Forței din Focșani au fost răniți în Teatrul de Operații din Afganistan. Din nefericire, unul dintre militarii noștri, caporalul Mădălin Stoica, a decedat. În aceste grele momente, transmit condoleanțe și sunt alături de familia îndoliată. Gândurile mele se îndreaptă și către familiile celor doi militari răniți, caporalul Ionel Buzea și fruntașul Ionel Toma, cărora le doresc sănătate și recuperare cât mai grabnică. Noi, cei de acasă, le suntem profund recunoscători pentru modul în care își execută misiunile încredințate, dincolo de inerentele riscuri la care, împreună cu ceilalți militari aliați, se expun pentru menținerea păcii și asigurarea securității internaționale”, a afirmat Klaus Iohannis în mesajul său.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *