În 16 septembrie, Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon

Foto: ziartarguneamt.ro

Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon, face parte din calendarul Organizaţiei Naţiunilor Unite din anul 1995 şi marchează semnarea, în 16 septembrie 1987, a Protocolului de la Montreal asupra Substanţelor care Distrug Stratul de Ozon. În această zi, statele membre ONU sunt invitate să promoveze activităţi în concortanţă cu obiectivele Protocolului de la Montreal şi cu amendamentele aduse acestuia.

Protocolul de la Montreal este recunoscut pe plan mondial ca cel mai eficient tratat multilateral asupra mediului, pus vreodată în aplicare,un  exemplu unic de colaborare şi parteneriat internaţional pentru  protejarea patrimoniul comun al umanității şi al comunităţii mondiale.

Pentru Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon din 2017, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a lansat tema: “Ozone and climate: Restored by a world united.”

Stratul de ozon,  descoperit în 1913 de fizicienii francezi Charles Fabry şi Henri Buisson, este situat la altitudini cuprinse între 10 şi 50 de kilometri deasupra suprafeţei Pământului (în zona joasă a stratosferei). Ozonosfera absoarbe 93-99% din razele ultraviolete care vin de la Soare şi care, altfel, ar afecta viaţa de pe Terra. Peste 90% din ozonul din atmosferă este prezent aici.

Descoperirea unei găuri în stratul de ozon, acum trei decenii, a fost una din cele mai semnificative realizări în domeniul mediului din timpurile moderne. Stratul de ozon din atmosfera Pământului absoarbe cea mai mare parte din razele ultraviolete care vin de la Soare, iar breşa, descoperită deasupra Antarcticii, amenintă atăt ecosistemul, cât şi viaţa de pe Terra.

Fenomenul epuizării stratului de ozon duce la scăderea eficacităţii sistemului imunitar la apariţia infecțiilor, cancer de piele, cataracte şi orbirii, arsuri grave în zonele expuse la soare, reducerea culturilor şi, implicit, a cantităţii de hrană şi la distrugerea vieţii marine.

După 25 de ani, ca urmare a măsurilor adoptate prin Protocolul de la Montreal, ozonosfera pare să se refacă. Stratul de ozon a scăzut la nivel global în anii ’80 şi la începutul anilor ’90 şi  a rămas relativ neschimbat începând din 2000. La începutul anului 2015, un studiu al Naţiunilor Unire arăta că în ozonosferadă sunt semne de refacere şi că breşa de deasupra Antacticii a încetat să se mai mărească.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *