Festivalul Internaţional Propatria – Tinere Talente Româneşti, un prilej de promovare a identităţii culturale naţionale

Foto: Agerpres.ro

În perioada 12-21 octombrie va avea loc la Roma, Italia, Festivalul Internaţional Propatria – Tinere Talente Româneşti, care a ajuns la a şaptea ediţie. Evenimentul este organizat și promovat de către Asociația culturală româno-italiană Propatria cu susținerea Ministerului Pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu Ambasada României în Italia și ‘Accademia di Romania’. Și această a șaptea ediție, își dorește să urmeze aceeași direcție de promovare a imaginii României peste hotare și de evidențiere a tinerelor talente din cultura română. Scopul principal al festivalului este de a consolida sentimentul identității culturale naționale a tuturor românilor, indiferent de locul în care se află, îmbunătățind și sporind prestigiul României prin cultură.

Festivalul va avea si in acest an o puternica componentă socială prin interacțiunea cu proiectul ‘Tineri pe picioare”, coordonat de dr. Massimo Liberatori, medic la Spitalul Gemelli din Roma, datorită căruia a fost posibilă donarea a 120 de proteze, tinerilor români care și-au pierdut membrele inferioare. Din anul 2015, Asociația Propatria este partenerul acestui proiect, desfășurat în colaborare cu AUCI (Asociația Internațională de Cooperare Internațională) Universitatea Catolică “Sacro Cuore” din Roma și Episcopia Ortodoxă Română din Italia. Festivalul Tinerelor Talente va susține prin intermediul acestei a șaptea ediții, proiectul ‘Tineri pe picioare”, printr-o campanie de informare și sensibilizare în Italia și România, care va avea loc pe parcursul întregului eveniment, în colaborare cu grupul de voluntari al proiectului.

Festivalul va cuprinde trei mari evenimente culturale:

Joi 12 octombrie, de la ora 17.00 în splendida locație a ‘Accademia di Romania in Roma’, va avea loc prezentarea documentarului realizat de către AGERPRES, Tărâmul dintre ape (în limba română cu subtitrări în italiană). Delta Dunării, declarată patrimoniu mondial al UNESCO din 1991 și zonă protejată de Wwf, habitat-ul a peste 700 de specii de plante și animale, va fi prezentată publicului român și italian prin poveștile de viată ale locuitorilor săi.
De la ora 19.00, o altă întâlnire cu muzica, visand la… Dinu Lipatti, care va reaminti marele pianist român disparut mult prea timpuriu dintre noi. Vom avea plăcerea să ascultăm un tânăr pianist român BENJAMIN DIOSZEGI și o soprană armeană GOAR FARADZHIAN. Muzică de: Puccini, Mozart, Glinka, Pergolesi, Schubert, Bellini.

Vineri 20 octombrie 2017, ore 19,00
Pe data de 20 octombrie va avea loc un concert recital, în care va cânta tânăra pianistă VALERIA CRISTEA NECHITA, absolventă deja la doar 17 ani, cu nota maximă, la Conservatorul de Muzică Cimarossa din Avellino și câștigătoare a Premiului de Excelență Propatria din 2012. Va interpreta pentru acea seară magică de octombrie, muzica de L. v. Beethoven şi F. Chopin.

Sâmbătă 21 octombrie 2017, ore 15,00

Ca în fiecare an, festivalul se va încheia cu Gala Tinerelor Talente Românești și Premiile de Excelență Propatria. Evenimentul va avea loc la Teatrul Golden (sâmbătă, 21 octombrie, ora 15 — Via Taranto, 36 — Roma) și va întâmpina oaspeți internaționali și tineri competitori provenind din mai multe țări: România, Italia, Moldova, Franța, Austria, Belgia, Germania, Spania, Olanda. Tinerii talentați, vor fi premiați pentru realizările lor în domeniul artelor, științei și sportului. Alături de tinerele talente, publicul va avea plăcerea să întâlnească personalități de vârf din lumea culturală românească. Spectacolul de gală va fi un triumf de momente artistice de excelență susținute de către tinerii participanți. Un moment de mare așteptare este rezerervat ‘Trupei AS’, ansamblu coregrafic coordonat de Aura GHICA și Mona TEODORESCU (Palatul Național al Copiilor — București), care va dărui publicului momente autentice de muzică și dans tradițional românesc interpretate într—o nouă cheie de lectură, unind în mod surprinzător modernul cu vechea tradiție românească. Seara de Gală va fi prezentată de Emanuela IONICĂ, actriță și vocea oficială a “Violetei” din Italia și Alessandro PISTECCHIA.

PARTENERI MEDIA: TVRInternational, AGERPRES, Radio Romania, ASKANEWS (Italia).

PATRONAJE: Ambasada României în Italia, Senatul Republicii Italiane, Camera Deputaților din Republica Italiană, Regione Lazio, Conservatorul de muzica Santa Cecilia.

PROJECT PARTNER: Accademia di Romania in Roma.

COLABORATORI: Ass. Culturală Roma-Romania, Liga Studentilor Români din Strainatate-LSRS, Ass. Officina delle culture (Italia), Comitato per un Centro Interculturale a Roma, Grupul de voluntari ‘ Tineri pe Picioare’, As. Socio-culturală Dacia, Institutul Limbii Române.

Accesul publicului este gratuit!

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *