Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se redeschide pentru turiști

Lucrările de reabilitare a Marelui Sanctuar Solar din Sarmizegetusa Regia s-au încheiat. De vineri, 27 octombrie, accesul turiştilor în aşezarea antică din Munţii Orăştiei va fi deschis, după aproape o lună.

„Situl Sarmizegetusa Regia este pregătit să-şi primească vizitatorii, începând de vineri, 27 octombrie 2017. Monumentul UNESCO a fost închis la începutul acestei luni pentru o serie de lucrări de restaurare şi conservare cuprinse în cadrul proiectului <<Întreţinere, restaurare, conservare la monumentul istoric Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte>> (înlocuire stâlpi din lemn la marele templu circular, înlocuire gard metalic cu gard din lemn la drumul pavat). Lucrările s-au încheiat înainte de termenul stabilit în contract”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.
În Sarmizegetusa Regia, călătorii găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, cu temple misterioase, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare. Aici au fost descoperite în ultimii ani mai multe tezaure preţioase de bijuterii şi monede antice de aur şi argint, multe dintre obiecte fiind considerate unice.
Sarmizegetusa Regia (cea regească) a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice di Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muscelului din județul Hunedoara.

Sarmizegetusa Regia, vechea capitală a Daciei pre-romane, datează de peste două milenii, iar ruinele ei se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu, considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“.
Acest complex de sanctuare situate pe un platou terasat artificial, departe de ochii neiniţiaţilor, pare menit pentru descifrarea mecanismelor astrale şi marilor cicluri cosmice. Două dintre ele sunt cele mai importante: Sanctuarul mare rotund şi “soarele de andezit”. Printre cele mai importante şi mai mari sanctuare circulare dacice se numara si Calendarul Circular.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia este administrată de CJ Hunedoara din anul 2013, după ce a fost preluată, printr-o hotărâre de guvern, de la Ministerul Culturii.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia împreună cu Cetatea Deva și Castelul Corvinilor au fost incluse în circuitele organizate în România pentru turiștii străini, datorită potențialului cultural pe care îl pot oferi.

Conform unei hotărâri a CJ Hunedoara, fosta capitală a dacilor va putea fi vizitată până la 1 decembrie, zilnic, între orele 9,00 și 18,00.

Vineri, 27 octombrie, intrarea va fi gratuită, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara.

Elena Jula

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *