Măsuri severe dar necesare la primăria din Deva. Aproximativ 150 de salariaţi vor fi concediaţi după ce salariile s-au dublat

Foto: Hunedoaramea.ro

Foto: Hunedoaramea.ro

Rezultatul angajărilor pe criterii numai de ei ştiute, precum şi a majorărilor salariale exagerare de cele mai multe ori, începe să se simtă chiar pe pielea celor ce au umplut haotic birourile primăriilor. Zeci de primării au aşteptat cu sufletul la gură rectificarea bugetară de la finele anului trecut în speranţa că statul le mai acordă bani, măcar cât să supravieţuiască acestei ierni. Alte primării nu mai au bani nici pentru plata facturilor. În cele mai multe cazuri sunt doar două soluţii: concedieri pentru stabilirea unei organigrame conforme cu realitatea sau reducerea salariilor. În ambele cazuri, desigur vor fi nemulţumiri în rândul angajaţilor.

Primăria din Deva, de exemplu are în prezent 863 de angajaţi, adică, cât o întreprindere. Din aceştia 665 îşi primesc salariile din bugetul local, iar 178 figurează în organigrama instituţiei, însă sunt plătiţi din fondul bugetului de stat.

Fondul de salarii al Primăriei Deva este de aproximativ 10 milioane de euro pe an şi se doreşte o scădere a sumelor cu peste trei milioane de euro.

”Am lucrat în această lună la o nouă organigramă a Primăriei. Între Crăciun şi Anul Nou am trimis organigrama la ANFP Bucureşti spre avizare. În momentul în care se va aviza, aici nu depinde de noi, poate să dureze mai puţin de 30 de zile sau mai puţin. Am s-o fac publică, o lansăm în dezbatere publică şi apoi o supun prin proiect de hotărâre votului Consiliului Local pentru a deveni operaţională. Noua organigramă este mult mai suplă faţă de cea care este în prezent”, a precizat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

„În jur de 150 de persoane pleacă, în condiţiile în care vom primi avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Fondul de salarii aferent lunii noiembrie 2017, achitat în luna decembrie, a fost de 3.415.000 de lei, iar în noiembrie 2016 a fost de 1.773.000 de lei. Această aproape dublare a fondului de salarii vine din două componente: din creşterea nivelului salarizării, conform legii şi din numărul mai mare de angajaţi. La un fond de salarii de aproape 10 milioane de euro pe an am considerat că eu ca primar nu pot să îmi asum ca în 2018 să plătesc din taxele şi impozitele devenilor într-o proporţie covârşitoare salarii pentru angajaţi”, a explicat primarul Florin Oancea.

Şi de la Poliţia Locală ar urma să fie concediaţi oameni, deoarece aceştia sunt plătiţi tot din fondurile primăriei.

”Poliţia Locală, unde sunt 112 persoane, norma de hrană alocată în 2017 a fost de 120.000 de lei pe lună. Mi-au solicitat să le dăm norma de hrană şi pentru 2018. Le-am spus că salariile sunt mai mult decât rezonabile, eu norma de hrană nu o mai dau, cu riscul de a mă da în judecată. Sunt 112 persoane, legea spune un poliţist la o mie de locuitori, ar fi trebuit să fiţi maxim 70. Le-am transmis: 70 veţi rămâne, cum spune legea, pe noua organigramă”, a mai declarat primarul.
Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *