Un violator recidivist este căutat de poliție

Foto: Ciao.ro

Un individ, pe numele său Radu Fonea, a fost eliberat în iulie 2017 din închisoare după ce a executat 10 ani de detenție dintr-o pedeapsă de 11 ani pentru tâlhărie și viol. Radu Fonea, este originar din localitatea Plopeni, Județul Prahova și are vârsta de 56 de ani.

În 2007 el a fost arestat după ce a violat trei femei, cu vârste între 42 de ani şi 72 de ani, din Valea Jiului.

Anchetatorii informau în 2007 că Fonea se angajase la o firmă din Petroşani şi îşi „selecta” victimele din rândul clientelor. Le urmărea şi le ameninţa cu cuţitul, apoi le viola şi le jefuia. Una dintre femei a fost agresată în benzinăria în care lucra, în timp ce era în tura de noapte. „Fonici”, după cum era numit violatorul, a tăiat cablul de electricitate, iar când femeia a ieşit din staţia PECO i-a pus cuţitul la gât şi, sub ameninţarea lui, a întreţinut relaţii sexuale cu ea.

În urmă cu două zile, Radu Fonea a comis iarăși un viol, faptă pentru care și-a petrecut prin penitenciarele din țară, în total 21 de ani.

De curând ”Fonici” își făcuse un prieten de pahar în localitatea hunedoreană Banița. Pe data de 28 ianuarie a.c. cei doi s–au apucat ”frățește” să împartă câteva pahare de alcool la un bar din localitate. Pentru a continua ”partida” de băut, Radu Fonea a mers acasă la noul său prieten care locuia cu sora sa. După alte câteva pahare bune date peste cap, cei doi au părăsit locuinţa. Numai că, Radu Fonea a făcut cale întoarsă știind că sora prietenului de pahar a rămas singură în locuință, în acel moment. Sub amenințarea cuțitului, prahoneanul a violat-o pe femeia în vârstă de 49 de ani, iar apoi a deposedat-o de suma de 130 de lei. Îmediat după plecarea violatorului, femeia a dat telefon la poliție spunând ceea ce i s-a întâmplat. Din acel moment ”Fonici” a dispărut chiar și din localitatea unde a comis violul.

„Fapta este săvârșită în data de 28 ianuarie, dimineața, la ora 10. Este vorba despre un viol și o tâlhărie calificată. Acesta a pătruns prin violență în locuința părții vătămate, prin forțarea ușii, și sub imperiul amenințării cu un cuțit a întreținut raporturi sexuale cu aceasta, iar apoi a deposedat-o de suma de 130 de lei. Victima are 49 de ani. Persoana vătămată l-a identificat, iar astăzi s-a dus colegul cu propunerea de arestare preventivă în lipsă”, a declarat procurorul Darius Roman, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani.

Polițiștii hunedoreni sunt acum pe urmele recidivistului violator.

„Poliţiştii desfăşoară activităţi în vederea prinderii şi a luării măsurilor legale faţă de bărbat, care a reuşit să fugă din locuinţa persoanei vătămare, înainte de sosirea poliţiştilor la faţa locului”, a informat IPJ Hunedoara.

În cauză, anchetatorii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi viol.

Polițiștii avertizează populația că este posibil ca suspectul să aibă asupra sa un cuțit, motiv pentru care le recomandă cetățenilor care îl recunosc să nu intervină asupra lui, ci să solicite sprijinul Poliției prin Serviciul Unic 112.

Pentru fapta sa, bărbatul riscă de la 3 la 10 ani de închisoare.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *