Grefierii din toată țara sunt în grevă japoneză din cauza micșorării salariilor

Foto: arq.ro

În prima zi a lunii februarie, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea din toată țara sunt în grevă japoneză, prin aplicarea pe brațul drept a unei banderole de culoare albă. Acțiunea de protest a acestei categorii de personal este motivată datorită nemulțumirii faţă de modul de calcul al drepturilor de natură salarială începând cu data de 1 ianuarie 2018. Protestul de desfășoară fără a afecta activitatea instanţei sau programul de lucru cu justiţiabilii.

Potrivit unui comunicat al Asociației Grefierilor din România, în urma transferului contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă și în funcție vor suferi o scădere a salariului net cu sume de până la 500 lei pe lună cu toate că, Ministrul muncii și justiției sociale a asigurat că în sistemul bugetar nu va avea loc o scădere a salariilor, ci o creștere graduală.

Considerăm astfel că suntem discriminați față de celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar fiind singura categorie profesională bugetară căreia nu i-au fost majorate salariile (ultima creștere salarială având loc la data de 1 decembrie 2015, când s-a aplicat pentru întreg sistemul bugetar o creștere salarială de 10%)“, spun grefierii.

Denisa Dindăreanu, preşedintele Asociaţiei Grefierilor a explicat că: “Salarizarea pentru data de 1 ianuarie nu a fost emisă încă pentru toate unităţile, doar anumite unităţi de parchet au emis grila de salarizare, instanţele încă nu, iar din simularea salariilor pe care le-am avut în plată, majorate cu 25%, reiese o scădere a salariilor cuprinsă între 50 lei şi 500 de lei”.

Mișcarea de protest reprezintă o încercare de a atrage atenția factorilor decizionali asupra situației acestei categorii de personal, Ministerul Justiției fiind sesizat cu privire la aceste probleme, fără a adopta însă o poziție oficială în vederea rezolvării problemei.

Dacă problema pentru care grefierii protestează astăzi nu va fi cumva rezolvată, aceștia spun că vor apela și la alte forme de protest inclusiv prin întreruperea temporară a activității.

De asemenea, greviștii anunță că 1.388 de grefieri susțin “Memorandumul privind justiția” și au adoptat un Memorandum suplimentar privind situația grefierilor, solicitând măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, între care adoptarea unui nou Statut al personalului de specialitate juridică din cadrul instanțelor și parchetelor, precum și înființarea unei Direcții de specialitate în cadrul Ministerului Justiției care să reprezinte, din punct de vedere profesional, activitatea grefierilor.

În prezent, aproximativ 9.000 de persoane dețin funcții în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *