Noi descoperiri despre civilizația mayașă cu ajutorul laserului

Foto: blastingnews.ro

Pe măsură ce tehnologia de dezvoltă avem ocazia să aflăm, datorită muncii enorme a cercetătorilor arheologi,  tot mai multe date despre ce a fost civilizația mayașă. Totuși, cu toate descoperirile făcute până acum, încă suntem departe de a cunoaște toate secretele acestei civilizații spectaculoase.

O descoperire recentă realizată de o echipă internaţională de arheologi, care au utilizat o tehnologie laser considerată revoluţionară, tehnologia LiDAR („Light Detection and Ranging”), a permis oamenilor de ştiinţă să alcătuiască o hartă a graniţelor câtorva zeci de oraşe maya, ascunse timp de secole sub frunzişul gros al junglei din America Centrală.

Anunțul prin care au fost făcute publice informații despre această importantă descoperire a fost făcut de fundaţia PACUNAM din Guatemala. Mii de structuri aparţinând civilizaţiei maya, necunoscute până în prezent, inclusiv piramide, palate şi drumuri pietruite, au fost descoperite în Guatemala, dar ultima demonstrează că civilizația mayașă atinsese un nivel care o făcea să fie la fel de sofisticată precum cele mai de seamă civilizații apărute în Europa sau Asia.

Tehnologia LIDAR, ce foloseşte lumina furnizată de laser pentru a construi un contur detaliat al unor structuri îngropate.

“Structurile fortificate şi drumurile pietruite de dimensiuni mari dezvăluie modificările aduse peisajului natural de civilizaţia maya la o scală ce era în trecut imposibil de imaginat”, a declarat Francisco Estrada-Belli, profesor la Universitatea Tulane.

Acum, că structurile au fost descoperite prin tehnologia menționată, urmează o muncă îndelungată, concretizată prin săpăturile arheologice. Dată fiind imensa suprafață acoperită cu construcții, nu vor fi cercetate arheologic decât câteva dintre obiective. A fost realizată, deja, o „hartă” a unei suprafețe de 2100 km pătrați, în centrul căreia află binecunoscutele vestigii de la Tikal, din regiunea Peten (Guatemala). Pe această suprafață se află o uimitoare rețea de orașe, care făceau parte, odinioară, dintr-un „megalopolis” mayaș.

Trebuie remarcat faptul, că în acele timpuri, adică, acum 1200-1300 de ani mayașii nu întrebuințau vehicule prevăzute cu roți pentru transportarea obiectelor grele și nici nu utilizau animale de povară. De obicei, poverile erau transportate fie în spate, fie în ambarcațiuni, atunci când era cu putință.

Primele aşezări maya au fost construite în jurul anului 1.000 î.e.n., iar cele mai multe oraşe ale acestei civilizaţii au intrat în declin până în anul 900 e.n.

Străvechea civilizaţie maya a fost una dintre cele mai avansate apărute vreodată în Mesoamerica, marcată de cunoştinţe sofisticate de matematică şi inginerie, care i-au permis să se extindă pe teritorii aflate în prezent în America Centrală şi sudul Mexicului.

În anii următori va fi cercetată, în Guatemala, tot cu ajutorul tehnologiei LiDAR, o suprafață de peste 14.000 kilometri pătrați.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *