Procesul ”teroriștilor” Szocs Zoltan şi Beke Istvan se amână pentru luna martie

Foto: maszol.ro

Szocs Zoltan şi Beke Istvan, lideri ai grupării extremiste maghiare “Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania, au fost condamnaţi, în luna aprilie 2017,  de Curtea de Apel Bucureşti la 10 luni şi 8 zile, respectiv 11 luni şi 6 zile închisoare cu executare, în dosarul în care sunt acuzaţi că intenţionau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie 2015 de la Târgu Secuiesc.

Cum decizia nu este definitivă cei doi intimați au atacat cu apel sentința pronunțată de magistrați. De atunci au trecut 10 luni de zile iar dosarul se află pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Chiar dacă recursul a fost formulat de cei doi etnici maghiari, amanările repetate s-au datorat mai multor cereri venite chiar din partea lor. De exemplu, Szocs Zoltan deși avea cunoștință de termenele fixte de ICCJ, a plecat la sfârșitul anului trecut în Franța.

Revenit în țară după trei luni,  prezent la sedința publică din data de 9 februarie 2018, a cerut o nouă amânare a pocesului pe motiv că nu are avocat dar și o audiere specială a martorului cheie care se afla acum sub protecția oficialităților. Și de data aceasta, completul de judecată a aprobat noua cerere de amânare, formulată de avocații apărării, programând o nouă înfățișare pentru data de 14 martie când martorul sub acoperire ca fi audiat în condițiile impuse de lege, urmând ca până pe data de 23 martie magistrații să aibă o nouă pronunțare.

Amintim că în luna aprilie a anului trecut magistrații au schimbat încadrările celor doi din instigare la infracțiunea de atentat contra unei colectivități în tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale, pentru care Szocs Zoltan şi Beke Istvan au fost achitaţi și din nerespectarea regimului materiilor explozive în folosirea materialelor pirotehnice fără drept.

Ileana Kiss

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *