Papara din ouă de lebădă, delicatesa culinară a oltenilor de pe Valea Oltului

Pe Valea Oltului Inferior, din Vâlcea până la Izbiceni, în sudul județului Olt, într-un areal de 53.000 de hectare există o arie protejată de interes comunitar unde de aproape15 ani s-au adunat sute de păsări. Reprezentanții Agenției Județene de Protecția Mediului Olt susțin că, în zonă, sunt 300 de specii de păsări, dintre care 13 sunt protejate și care au găsit aici condiţii prielnice. Unele rămân chiar și pe timpul iernii.
Barza albă, Bătăuşul, Boul de baltă sau buhaiul de baltă, Ciocîntors, Dumbrăveanca, Egreta mare, Eretele vânăt, Ferestraş mic, Lebăda de iarnă sau lebădă cântătoare, Pasărea ogorului, Pescăruşul mic, Sfrânciocul cu frunte neagră sau sfrânciocul mic şi Stârcul pitic se regăsesc  printre celelalte specii  şi beneficiază de protecţie. Cel puţin teoretic, pentru că în fapt se găsesc destule persoane care să le deranjeze existenţa.

Zone de cuibărit ar fi foarte multe şi propice, acele insuliţie cu vegetaţie, doar că sunt frecventate de cei care au bărci, le sperie şi le fură ouăle. Unii păstrează ouăle ca pe nişte trofee, alţii le mănâncă.

„Unii cetățeni iau ouale pe care le găsesc în zonele de cuibărit și, probabil, le mănâncă. În plus, am găsit și păsări prinse în plasele de pescuit”, a spus Ion Croitoru, consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Olt. Într-adevăr, lebedele și pelicanii sunt speciile care au devenit ”îndrăgite” de unii olteni din zonă, dar nu să le privească de la depărtare, ci mai degrabă în oală.

Lebedele depun şi clocesc ouă o singură dată pe an, iar acest lucru se întâmplă abia după primii doi trei-ani de viaţă, când ajung la maturitate. În medie, în cuibul unei familii sunt 6-7 ouă, însă şansele ca din toate să iasă pui sunt destul de mici, ceea ce face ca înmulţirea lebedelor să fie un proces anevoios.

Teoretic, lebedele sunt ocrotite de lege, doar ca unii oameni nu respectă aceste legi, iar polițiștii susțin că nu pot face nimic atâta timp cât nu există reclamații.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *