Statul român oferă 10.000 de euro fiecărui copil născut după 1 ianuarie 2018

Foto: Bucurestifm.ro

Un proiect de lege inițiat de PNR  va fi înaintat Parlamentului României și vizează crearea Autorității Naţionale pentru Copii şi Tineri, prin intermediul căreia se va derula programul naţional prin care se deschid depozitele bancare pentru toți nou născuții.

”Am conceput acest proiect de lege cu gândul la toți copiii care la vârsta de 18 ani vor, fie să meargă la facultate și familia nu îi poate susține financiar, fie la cei care vor să fie independenți și nu au niciun ajutor pentru a porni o afacere sau la cei care vor să își cumpere o locuință. Statul român trebuie să se îngrijească serios de fiecare cetățean în parte, încă din prima zi lui de viață. Această lege e un fel de mulțumire a statului român pentru fiecare nou născut și o garanție că statul se îngrijește de el. Iar la vârsta majoratului, statul român îi oferă un ajutor real prin intermediul căruia poate porni cu dreptul în societate din postura de român major”, a declarat Sebastian Popescu, președintele PNR.

Potrivit proiectului de lege, statul român va depune la CEC Bank o sumă de bani, tuturor copiilor care s-au născut sau se vor naşte după data de 1 ianuarie 2018 astfel încât, cu tot cu dobânzi, în momentul împlinirii a 18 ani, fiecare copil să aibă în cont 10.000 de euro.

Acești bani pot fi folosiți doar de titular și numai în următoarele situații: pentru studii universitare, pentru a-și cumpăra o locuință, pentru a-și deschide o afacere sau pentru a se trata de vreo boală, în caz că este un tratament mai costisitor.

De această lege pot beneficia şi copiii basarabenilor care deţin cetăţenia română.

Această lege a depozitului bancar la naștere are rolul pe de o parte de a recompensa pe fiecare copil născut în România, cât și de a oferi  un start promițător în societate și pentru a sprijini natalitatea și educația. În caz de deces, banii nu se moștenesc de către altă rudă, ci ei vor fi virați la bugetul de stat.

Cât privește alocația pentru creșterea copilului, aceasta se majorează la 300 lei lunar, iar începând cu vârsta de 6 ani, alocaţia va fi acordată doar dacă copilul va merge la şcoală.

În acest fel se speră reducerea numărului de analfabeți care în prezent a atins cote alarmante din cauza abandonului școlar și să fie oferite șanse egale tuturor copiilor pentru o educație cu adevărat europeană.

Elena Jula

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *