Africa de rupe în două. Se schimbă harta lumii

Foto: Sririle protv

Harta geografică a lumii suferă permanent modificări. De ceva timp, de exemplu, suntem martorii unui fenomen care va schimba harta lumii.

Teoria conform căreia riftul continental est-african ar urma să se desprindă de placa somaleză de pe continentul african a apărut încă din 1960. Alarmant este că procesul se produce cu viteză mult mai mare decât au prognozat cercetătorii. Potrivit geologului David Adede, falia dintre cele două plăci se mărește cu 2,5 centimetri pe an. Nu va trece mult până ce cele două plăci vor fi complet separate. Deja au apărut probleme. O șosea extrem de folosită din Kenya, Mai Mahiu, s-a surpat, în urmă activității vulcanice puternice din zonă.

O fisură de peste 56 de kilometri care a luat naștere în urmă cu câțiva ani în deșertul din Etiopia se va transforma treptat într-un ocean, au confirmat recent cercetatorii.

Recent, în decurs de doar câteva zile, uimindu-i pe oamenii de știință, care credeau până acum că astfel de fenomene nu pot avea loc chiar atât de rapid, pământul a crăpat chiar sub ochii îngroziți ai localnicilor.

„Să stai aici înseamnă să te rogi de moarte să vină să te ia”, spune o localnică evacuată din zonă, potrivit ziarului kenyan Daily Nation. Femeia a povestit cum în timp ce lua prânzul cu familia, pământul le-a crăpat sub picioare iar casa li s-a rupt pur şi simplu în două.

Mai multe sate au fost evacuate iar accesul pe autostrada Nairobi-Narok, care traveresează regiunea a fost interzis. Fisura are pe alocuri chiar și 200 metri lățime.

Geologii sunt extrem de îngrijoraţi de fenomen, dat fiind că adâncirea Marelui Rift ar putea duce în viitor la desprinderea unei mari părţi din Kenya, dar şi din Etiopia, Somalia şi Tanzania, de continent. Autorităţile nu pot face nimic, dat fiind că ruptura începe la o adâncime extrem de mare.

Cele două bucăți masive de pământ – placa nubiană și placa somaleză – se separă cu câțiva milimetri în fiecare an datorită unui “superplum”, o porțiune uriașă a mantalei pământului care transportă căldură din apropierea miezului până la crustă, spun cercetătorii.

Lucian Ionescu

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *