Inevitabilul s-a produs! Alianța SUA-Franța-Marea Britanie a atacat capitala siriană Damasc!

Foto: radioiasi.ro

Foto: radioiasi.ro

În zorii zilei de sâmbătă, 14 aprilie, în capitala siriană Damasc au fost auzite mai multe explozii foarte puternice, iar televiziunea de stat a anunțat populația civilă că este vorba de o ”agresiune americană în cooperare cu Franța și Marea Britanie”.

Cu puțin timp înainte, preşedintele american, Donald Trump, tocmai anunţase la Casa Albă, o operaţiune militară în curs în Siria, împreună cu Franţa şi Regatul Unit, pentru a pedepsi regimul lui Bashar al-Assad, pe care îl acuză de atac cu armă chimică contra civililor din oraşul Douma, operațiune ce s-a desfășurat sâmbătă, 7 aprilie.
“Cu puţin timp în urmă, am ordonat Forţelor Armate ale Statelor Unite să lanseze lovituri de precizie asupra obiectivelor asociate cu capacităţile de arme chimice ale dictatorului sirian Bashar al-Assad”, a spus Trump, citat de Reuters.

Theresa May, șeful executivului din Marea Britanie, a anunțat pe posturile de televiziune britanice că ””nu există alternativă la folosirea forţei” și participă alături de SUA ca atacul aerian contra Siriei.

De asemenea, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că ţara sa participă la operaţiunea în curs alături de SUA şi Regatul Unit, precizând că loviturile sunt “circumscrise capacităţilor regimului sirian ce permit producerea şi folosirea de arme chimice”.
“Nu putem tolera banalizarea utilizării armelor chimce”, a explicat preşedintele francez, într-un comunicat de presă.

Ministerul britanic al Apărării a anunţat sâmbătă că a lovit un “complex militar” din apropiere de Homs, în vestul Siriei.
După finalizarea ofensivei armate, ministerul Apărării din Marea Britanie a anunțat : “Contribuţia britanică la acţiunea coordonată a fost realizată cu patru avioane de vânătoare Tornado GR4 ale Royal Air Force”.

Un oficial din administraţia americană, a precizat că operaţiunea s-a derulat pentru anihilarea mai multor ținte iar pentru aceasta au fost folosite diferite tipuri de muniţie, notând că au fost folosite şi rachete de croazieră Tomahawk. Atacurile aeriene au fost efectuate cu rachete lansate de pe nave militare aflate în Marea Mediterană.
Ca urmare a acestei operațiuni militare, agenția oficială siriană SANA a afirmat că: “Agresiunea tripartită asupra Siriei este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional (…) şi va fi sortită eşecului”.

În urmă cu puțin timp, generalul Joe Dunford, şeful Statului Major american, a anuțat că atacul alianței SUA-Franța-Marea Britanie s-a încheiat precizînd că avut grijă să evite să atingă forţele ruse, prezente masiv în Siria, dar că Moscova nu a fost avertizată înainte de intervenţie. El a precizat că a ordonat lovituri de precizie asupra obiectivelor asociate cu capacităţile de arme chimice ale regimului de la Damasc.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *