Cristina Cifuentes, președinta regiunii Madrid, prinsă la furat într-un supermarket

Foto: RTV.ro

Foto: RTV.ro

Incidentul a fost înregistrat video pe camerele de supraveghere într-un supermarkt din capitala Spaniei în urmă cu 7 ani, dar a fost ascuns publicului până de curând.

Cristina Cifuentes, în vârstă de 54 de ani, reprezentantă a Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy, de trei ani ocupă postul de președinte al regiunii capitalei este acum personajul principal al unui scandal politic care ar putea duce chiar la căderea partidului.

Aflată la cumpărături, politicianul spaniol a fost surpins într-un supermarket furând două crème de față în valoare de 40 de euro. Paznicul care a surprins incidentul este un român aflat în timpul serviciului în acel moment. Inițial, Cristina Cifuentes a refuzat să plătească cele două produse cosmetice până când paznicul a chemat poliția. Luată la întrebări Cristina a recunoscut fapta rușinoasă afirmând că a fost o ”greșeală involuntară”.

Foto:B1tv

Scandalul provocat de difuzarea acestui incident a venit cum nu se poate mai prost pentru politicianul spaniol, deoarece în urmă cu câteva săptămâni, în urma unei investigații jurnalistice a fost scos la iveală faptul că Cifuentes a obținut un master universitar în drept public în mod fraudulos, fără să meargă nici măcar o zi la cursuri.

Așa cum era de așteptat, opinia publică a fost indignată, iar președinta regiunii Madrid a PP a trebuit să demisioneze, astfel punându-și singură capăt unei cariere politice de succes.

Desigur, demisia dureroasă a demnitarului spaniol deschide o criză profundă în Partidul Popular aflat pe primul loc în intențiile de vot ale electoratului. Potrivit Centrului de cercetare sociologică (CSI), Partidul Popular ar fi încă pe prima poziție urmat de socialiști și un partid nou înființat declarat ca fiind de centru-dreapta, Ciudadanos. Acesta din urmă, după scandalul provocat de cele două evenimente ale Cristinei Cifuentes a hotărât să-i retragă sprijinul politic.

Dacă până acum o lună de zile PP spera că își va consolida poziția, iar Cristina Cifuentes era favorită pentru înlocuirea premierului Mariano Rajoy la cârma partidului, acum situația a devenit incertă ceea ce însemnă un dezastru pentru populari.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *