Scandal sexual la Vatican

Foto: News.com.au

Trezorierul Sfântului Scaun, cardinalul George Pell, va trebui să apară în fața instanțelor din Melbourne, Australia, în urma acuzațiilor de multiple abuzuri sexuale pe care acesta le-ar fi comis în urma cu mai mulți ani.
Acum, în vîrstă de 76 de ani, prelatul catolic, se declară nevinovat în fața anchetatorilor care îl acuză că ar fi abuzat sexual  mai multe persoane minore în statul său natal, Victoria. Faptele au ieșit la iveală în urma unor denunțuri ale presupuselor victime.
“Sunt nevinovat. Acuzaţiile sunt false. L-am informat pe Papa Francisc în mod regulat în aceste luni şi am vorbit cu el de mai multe ori în ultima săptămână, cel mai recent cu o zi-două în urmă. Am vorbit despre faptul că trebuie să plec să-mi reabilitez numele”, a declarat cardinalul George Pell, trezorierul Vaticanului în momentul în care a început ancheta în acest caz.
După ce s-a făcut publică posibilitatea ca acesta să fie acuzat, cardinalul a declarat că „Îmi păstrez poziţia asupra ce am spus în faţa comisiei regale şi în alte locuri (n.red.: în ce privesc abuzurile sexuale cu minori). Trebuie să aşteptăm până la finalul procesului, şi, evident, voi coopera în totalitate” a adăugat Pell.
Acuzațiile împotriva cardinalului George Pell, liderul bisericii Catolice din Australia şi al treilea om de la Vatican, au început să apară în 2012 când guvernul australian a dat undă verde autorităților pentru anchetarea cazului.
Abia în luna octombrie 2017, o echipă a poliției australiene a venit la Roma pentru a cere Vaticanului ca înaltul prelat să vină în Australia pentru audieri.
În februarie 2018, Senatul din Australia i-a cerut cardinalului să se întoarcă în ţară pentru a răspunde investigaţiilor pornite de către poliţişti. Însă, Pell a criticat apelul, spunând că Senatul nu ar trebui să se implice în treburile poliţiei.
George Pell a devenit preot în 1966 la Roma, înainte de a reveni în Australia în 1971, unde a urcat treptele ierarhiei catolice. Numit arhiepiscop de Melbourne în 1996, apoi arhiepiscop de Sydney în 2001, el a fost ales în 2014 de papa Francisc pentru a aduce un plus de transparenţă în dosarul ce priveşte finanţele Vaticanului.
Judecătoarea de la Tribunalul Melbourne, Belinda Wallington s-a declarat “convinsă” că există suficient de multe dovezi pentru ca prelatul să apară în instanţă.  Cardinalul este aşteptat la curte pe 18 iulie pentru audieri. Acuzaţiile au fost comunicate joi reprezentanţilor legali ai lui Pell şi au fost depuse deja la curtea de magistraţi din Melbourne.
Ca primă măsură luată de tribunal este interdicția pusă cardinalului de a părăsi Australia care a predat deja autorităţilor paşaportul pe care îl deţine.
George Pell este unul dintre cei mai apropiați consilieri ai papei Francisc și se bucură de încrederea Vaticanului. Arhidioceza de la Vatican a remis un comunicat în care își afirmă sprijinul pentru înaltul prelat subliniind că acesta ”Se va apăra pentru capetele de acuzare”.
Avocata australiană Lisa Flynn, specializată în procese de agresiuni sexuale consideră că decizia  luată de tribunalul din Melbourne în cazul lui George Pell dovedeşte faptul că nimeni nu este mai presus de lege.
“Trimiterea în judecată a lui George Pell pentru aceste infracţiuni prezumtive consolidează ideea că oamenii trebuie să fie şi sunt egali în faţa legii. Este o etapă promiţătoare pentru victimele agresiunilor sexuale”, a declarat ea.
Anunţul despre trimiterea în judecată a lui George Pell a coincis cu finalul unei îndelungate anchete naţionale referitoare la reacţiile instituţionale din Australia în faţa abuzurilor sexuale comise asupra copiilor.
Biserica Catolică a fost zguduită, de-a lungul anilor, în multe ţări de scandaluri generate de agresiuni sexuale, multe dintre acestea fiind comise asupra unor minori.
Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *