Pensiile se vor plăti până la data de 15 ale lunii

Foto: RTV.net

Un scandal uriaș a izbucnit zilele trecute în județele Timiș și Gorj, după ce pensionarii şi beneficiarii de ajutor social, care iau banii prin poştă, nu şi-au primit încă drepturile. În cele două județe, Casa de Pensii a dat asigurări că banii au fost trimiși către Poșta Română de mai multe zile.

Totuși, Oficiile Județene de Poștă au afirmat că „Banii nu au venit de la Compania Naţională de Poştă Română”.

Ministerul Muncii a afirmat că banii au fost virați către Compania Naţională de Poştă Română, însă de aici se pare că banii nu au plecat către mai multe judeţe.

Subiectul a avut prioritate în ședința de luni a BPN al PSD, în care s-a discutat modificarea modului de plată efectivă a pensiilor și ajutoarelor sociale.

Au apărut probleme cu plata pensiilor în ultima perioadă în anumite judeţe, ceea ce este inadmisibil, în condiţiile în care Guvernul a transferat la timp banii către Poşta Română. Sigur că doamna prim-ministru a cerut explicaţii la ministrul Comunicaţiilor şi de la conducerea Poştei Române şi am aflat astăzi cum stau lucrurile. Doamna premier ne-a informat că a dispus deja Corpului de control să facă o verificare atentă şi serioasă cu privire la această situaţie”, a anunţat Dragnea la ieşirea din reuniunea BPN al PSD.

Pentru a se evita ca această situație să se mai producă, Liviu Dragnea a anunțat, luni, că se va modifica perioada de plată a pensiilor.

”Acum plata se face între 9 şi 28 ale lunii, rămânând 30 sau 31 pentru pensionarii care nu au fost găsiţi acasă de către factorii poştali şi să poată să vină la ghişeu să îşi ia banii. S-a decis, ca să nu mai existe niciun fel de confuzie și orice pensionar să știe exact când își ia pensia, ca pensiile să fie plătite până în data de 15 ale lunii. La 1 ale lunii se virează banii către Poşta Română, după care încep aceste proceduri. Calculul este făcut că în nouă zile se pot achita toate restanţele sociale şi pensiile. 15 să fie ultima zi în care să se plătească pensiile. Rămâne să decidă azi-mâine în care lună intră în vigoare această măsură, încearcă să vadă dacă de luna viitoare, fiind condiționați de toate aceste demersuri juridice. În discuțiile pe care le-a avut în această dimineață primul ministru cu miniștri de resort și cu conducerea Poștei Române au stabilit un calendar foarte strict în ceea ce priveşte plata pensiilor”, a mai spus Liviu Dragnea.

Potrivit președintelui PSD, se pare că aceste sincope în plata pensiilor s-ar datora unor persoane care ar dori privatizarea Poștei Române pe bani puțini.

”Chiar dacă undeva sau cineva intenționează ca Poșta Română să nu își revină și să poată să fie privatizată pe un preţ mic, noi nu dorim ca Poşta Română să fie privatizată, vrem să fie recapitalizată, să redevină o companie de succes, o companie simbol şi să rămână cu capital românesc de stat majoritar așa cum este acum”, a precizat Liviu Dragnea.

Pentru a se preîntâmpina privatizarea Poștei Române, ministerul Comunicațiilor a virat suma de 170 de milioane de lei, cât este nevoie pentru recapitalizare.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *