Nouă români au murit într-un grav accident de circulaţie pe o autostradă din Ungaria

Foto> Botosaneanul.ro

Potrivit comunicatului de presă al Ministerul Afacerilor Externe (MAE), cele nouă persoane care au decedat în urma unui accident rutier ce a avut loc marţi, în apropiere de Budapesta, sunt de cetăţenie română.

“Ambasada României în Ungaria gestionează prin demersuri de asistenţă consulară cazul accidentului rutier produs la data de 22 mai în apropierea oraşului Budapesta, Ungaria, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România”, se precizează în comunicat.
Misiunea diplomatică română a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la cetăţenia şi identitatea victimelor.
“Conform datelor preliminare obţinute de reprezentanţii misiunii diplomatice, în urma accidentului, şapte persoane, pasageri ai microbuzului, şi-au pierdut viaţa”, precizează MAE.
O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Budapesta s-a deplasat, în regim de urgenţă şi se află la faţa locului accidentului pentru a acorda asistenţă consulară.

Din datele obţinute de echipa consulară mobilă rezultă că microbuzul s-ar fi angajat cu viteză excesivă într-o depăşire şi a intrat în coliziune frontală într-un camion care se deplasa pe contrasens. Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 4 din Ungaria, la aproximativ 60 de kilometri de Budapesta, pe sensul de deplasare spre România.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a dispus activarea Fondului special de urgenţă şi reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta 0036-384-76-89 şi 0036-384-83-94 şi 0043-1-230.95.10, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0036-30-535-69-12

Citeşte şi: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22465771-apte-persoane-care-aflau-ntr-microbuz-nmatriculat-romnia-murit-urma-unui-accident-rutier-ungaria.htm

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *