Nava umanitară Aquarius cu 630 de migranți la bord generează o nouă criză în Europa. A fost declanșat conflictul diplomatic între Franța și Italia

Foto: B1.ro

Guvernul Franţei a luat decizia corectă atunci când a refuzat să primească nava umanitară Aquarius, sosită în Spania după ce a rătăcit o săptămână pe Marea Mediterană cu 630 de migranţi la bord, potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii luni, informează AFP.
Cei 630 de migranţi salvaţi de nava închiriată de ONG-ul SOS Mediterana au debarcat duminică în portul Valencia, în estul Spaniei.

Refuzul Italiei şi al Maltei de a primi nava Aquarius a cufundat Europa într-o nouă criză în problema migraţiei şi a declanşat un conflict diplomatic între Franţa şi Italia.

În Franţa, decizia de a nu primi nava, care a trecut pe lângă coastele sale, a fost criticată de unii, care şi-au exprimat regretul faţă de lipsa de empatie şi de solidaritate a autorităţilor franceze, în timp ce aproape peste tot în Europa naţiuni şi guverne încearcă să adopte poziţii din ce în ce mai dure faţă de sosirile masive ale migranţilor.

Un sondaj realizat de Opinion Way pentru mass-media Public Senat, Les Echos şi Radio Classique, arată că 56% dintre francezi estimează că Franţa a făcut alegerea corectă atunci când nu a primit Aquarius, în timp ce 42% gândesc contrariul, iar 2% nu s-au pronunţat.

În Germania, un sondaj publicat vineri arată că aproape 90% din populaţie doreşte mai multe expulzări de migranţi ilegali, iar mai multe ţări au adus la conducere lideri cu poziţii ferme împotriva imigraţiei.

Dacă Franţa nu i-a propus navei Aquarius să acosteze în unul dintre porturile sale, ea i-a propus în schimb Spaniei să primească o parte dintre migranţii primiţi pe navă. Parisul va trata situaţia “de la caz la caz”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Benjamin Griveaux, estimând în acelaşi timp ca fiind “imposibil” să se ştie la ora actuală câţi vor fi primiţi.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *