Istorie fabricată la comanda MARILOR PUTERI. Domniile fanariote au fost pentru români un alt dezastru la cheremul Înaltei Porți

Foto: Politeia.ro

La 1 iulie 1822 au fost restabilite domniile pământene, prin numirea de către Poarta Otomană a lui Ioan Sandu Sturdza în Moldova şi a lui Grigore Ghica în Ţara Românească.

Imperiul Otoman a pus capăt domniilor fanariote în urma unui şir lung de consecinţe politice şi economice ale administraţiei străine în Ţările Române.

Considerată o formulă salvatoare de către Sublima Poartă, domnia fanariotă cel puţin în ultimul sfert de veac al duratei sale a produs şi mai multă corupţie, instabilitate politică şi regres economic în dauna Imperiului Otoman, potrivit descopera.ro

Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu a fost punctul terminus al stăpânirii fanariote.  Filiaţia domnilor greci cu Rusia ţaristă şi dezvoltarea unei reţele subversive anti-otomane pe cuprinsul Peninsulei Balcanice a contribuit în parte la decizia sultanului de a reintroduce domniile pământene.

Nu în ultimul rând, solicitarea insistentă a boierimii române de a reveni la situaţia sa de dinainte de instalarea domnitorilor fanarioţi. Memoriile către viziri şi sultan au fost numeroase şi au arătat starea disperată a societăţii româneşti din cele două Principate.

Memoriile în 24 de puncte înaintate de delagaţiile munteană şi moldoveană conţineau ca revendicări : domnii pământene, corp de pază indigen ceea ce însemna cu o forţă de auto-apărare, izgonirea arnăuţilor, interdicţia de a cumpăra bunuri imobile de către sudiţi sau supuşi străini ce trăiesc în cele două principate, dreptul autohtonilor de a ocupa slujbe şi a avea privilegii

În iulie 1822 au fost instalaţi noi domnitori pământeni(autohtoni): în Ţara Românească Grigore Ghica al IV-lea şi Ioniţă Sturdza în Moldova. Primul avea ca obârşie marea boierime românească, cel din urmă provenea din Boierimea mijlocie. Şi unul şi celălalt au avut opoziţie din partea familiilor de boieri. Cu alte cuvinte accesul la putere nu a fost uşor, ci dimpotrivă pe parcursul domniilor lor s-au confruntat cu reclamaţii, memorii şi răstălmăciri atât la Petersburg, cât şi la Constantinopol în speranţa că domnitorii vor împărţi puterea şi conducerea administrativă cu opoziţioniştii acestora.

Domnitorii pământeni au avut ca prioritate pe agenda lor, normalizarea cursului vieţii sociale şi politice, ştergerea urmelor revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. Abuzurile administraţiilor fanariote au fost un alt punct de îndeplinit, îndreptarea nedreptăţilor fiind un obiectiv greu de atins.

Reforme instituţionale cu adevărat nu au putut avea loc din cauza mandatului scurt şi a dezvoltării nefavorabile a situaţiei internaţionale din anii 1828-1829. Totuşi, în administrarea statului şi în justiţie s-au putut face câteva schimbări. Au fost epuraţi toţi deţinătorii greci de funcţii publice, a fost micşorat numărul acestor funcţii, domnitorul avea dreptul de a emite sentinţe  în pricini importante, un mai larg acces la actul de judecată. În domeniul fiscal aplicarea unui impozit pe venit, în care erau cuprinşi şi marii boieri a dat naştere la cele mai intense fricţiuni între domnitor şi cei din urmă.

În Moldova, tentativa de reformare a statului a mers şi mai departe. Domnitorul Ioniţă Sturdza a beneficiat de ştiinţa lui Ionică Tăutu artizanul unui proiect de constituţie – numită Constituţia cărvunarilor – în care se reforma practic sistemul electoral dar apăreau şi drepturi şi libertăţi de extracţie iluministă franceză.

Gruparea lui Iordache Rosetti Roznovanu în Moldova şi Constantin Bălăceanu în Ţara Românească au fost oponenţii cei mai deschişi şi mai stoici ai domnitorilor pământeni. Oligarhia boierească părea a fi după aceştia singura soluţie de conducere şi administrare a ţării.

Chiar dacă reformele sau schimbarea nu s-a produs cu iuţeala dorită, meritul reinstaurării domniilor pământene constă în primele manifestări ale clasei politice de a propune un proiect de dezvoltare a statelor româneşti, de emancipare naţională şi de afirmare a a acestora cel puţin în plan regional. Regulamentele organice estompează într-o măsură aceste deziderate, abia anul 1848 a adus coagularea voinţei şi intenţiilor ce dădeau naştere unei ţări unificate

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *