„Războiul copiilor”, purtat din lăcomie de adulți?

Foto: top-channel.tv

De câteva zeci de ani, românii s-au obișnuit cu o realitate tragică: în privința acțiunilor care le influențează viața, educația, sănătatea și chiar moartea, deciziile nu sunt luate conform bunei-credințe, interesului național sau logicii, ci conform intereselor politice și mai ales financiare ale unora. Martore în acest sens stau situațiile dezastruoase din domeniile infrastructurii – autostrăzi, căi ferate, flotă etc. -, sistemului de sănătate, educației, industriei, locurilor de muncă, emigrării și chiar speranței de viață și natalității, într-unul dintre statele cele mai pline de resurse din Europa. Anul 1989 ne-a adus, se pare, mai mult decât ne-am fi dorit și multe lucruri pe care ar trebui să le schimbăm, având în vedere că aceia care au dovedit o cruntă lipsă de conștiință, față de noi, sunt proveniți din mijlocul nostru.

Pornim de la aceste considerații și de la un articol anterior, conținând precizări ale directorului Editurii Didactice și Pedagogice, Maria Nistor, cu privire la eforturile realizate de această entitate pentru ca elevii să aibă, la timp, manuale pe băncile școlii atunci când va suna primul clopoțel, pentru a analiza ce fel de luptă duce EDP, dacă va câștiga „încleștarea” cu editurile private și dacă va reuși să își respecte promisiunea făcută părinților și elevilor.

De fapt, în lumina noilor evoluții pe subiect, credem că cel mai corect ar fi să considerăm că între editurile private din România și EDP se duce, mai degrabă, un întreg, hai să spunem, război, fiecare parte câștigând sau pierzând, până acum, lupte.

De exemplu, EDP a câștigat lupta cu editurile private atunci când președintele României a promulgat legea de anulare a OUG nr. 76/2017 declarat neconstituțională de CCR creându-se, astfel, cadrul legal pentru punerea în acord a reorganizării EDP în conformitate cu dispozițiile decizie CCR. Pe cale de consecință, cum era și firesc, EDP a depus (18.07.2018) la Registrul Comerțului o cerere de radiere a EDP ca și societate pe acțiuni, respectiv o cerere de repunere în funcțiune a Regiei Autonome EDP.
În aceeași zi (18.07.2018) SC Intuitext SRL (divizia de software educaţional a grupului Softwin,) membră a Asociației Editurilor din România, a depus o cerere de intervenție la solicitarea de repunere în funcțiune a Regiei Autonome EDP, fiind blocat astfel, pentru moment, procesul de reorganizare a EDP și, ca efect colateral, activitatea de editare a manualelor școlare.

Detalii aici.

Intuitext este o companie specializată în produse educaționale din cadrul grupului Softwin. Aceasta cuprinde Editura intuitext, 5 comunități educaționale on-line (www.admitereliceu.ro, didactic.ro, www.suntparinte.ro, www.olimpiade.ro și www.viitoriolimpici.ro ) și două produse de învățare online (examenultau.ro și scoalaintuitext.ro). În context, în prezent editura are pe piață 15 manuale școlare, fiecăruia dintre acesta corespunzându-i cel puțin un caiet special, respectiv culegeri de exerciții și probleme.

Nu dorim prin acest articol să atacăm dreptul oricărei societăți comerciale private din România să acționeze prin mijloace legale pentru afirmarea propriilor interese economice legitime. Totuși, este suficient să facem un exercițiu de imaginație (sau chiar să privim realitatea de la începutul fiecărei luni septembrie, din ultimii ani) pentru a vedea copiii noștri, ai tuturor, învățând de pe foi volante sau alte materiale aduse de acasă de profesori, din cine știe ce culegeri sau alte materiale, pentru a sesiza gravitatea situației.

Să ne gândim la beneficiile strict economice rezultate din editarea manualelor școlare de către entități private sau să ne concentrăm strict pe interesul elevilor, care ar trebui să fie unul primordial în această situație? Este primul an în care există șanse reale ca înainte de începerea anului școlar elevii să aibă manuale pe bănci. Pentru că, se pare că până în prezent s-a reușit livrarea către Inspectoratele Școlare Județene a manualelor pentru trei discipline din trunchiul comun, aferente clasei a VI-a – manualele de Istorie, Geografie și Biologie. De asemenea, manualele de Limba și Literatura Română, Informatică și TIC, Biologie, Matematică, Istorie, Geografie, Fizică, Educație Tehnologică și Aplicații Practice, Religie – cultul ortodox, Istoria în limba minorității maghiare se regăsesc în format electronic pe site-ul Ministerului Educației Naționale, acestea reprezentând manualele aferente trunchiului comun pentru clasa a VI-a, pentru care au existat manuscrise declarate câștigătoare la prima rundă de evaluare. Totodată, manualele retipărite pentru clasele III-V și VII-XII sunt, încă din luna aprilie, în depozitele ISJ/ISMB.

Poate ar trebui dată, anul acesta, după atâția ani, o șansă noilor proceduri de editare a manualelor școlare, iar apoi făcută o evaluare, după începerea anului școlar, pentru a vedea dacă este sau nu cazul să mai schimbăm ceva.
Până la clarificarea situației, Editurii Intuitext i-a fost adresat un set de întrebări, al căror răspunsuri urmează să fie publicate.

Ileana Kiss

sursa: historia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *