Mitingul de la București, o DIVERSIUNE pusă la cale cu CINISM. Un politician important RUPE TĂCEREA

Într-o conferință de presă organizată, joi, de președintele PNL Mureș, senatorul Cristian Chirteș,  anunțat că va sesiza Avocatul Poporului în cazul ordonanţei de urgenţă care cuprinde ordinul de înfiinţare a Liceului Teologic Romano-Catolic ‘II. Rakoczi Ferenc’ din Târgu Mureş.

De fapt, este vorba despre ordinul ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, din 9 august, referitor la autorizaţia de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic “II. Rakoczi Ferenc” din municipiul Târgu Mureş.

“Joia trecută, în tăcere şi la umbra represaliilor împotriva diasporei – fiindcă ne dăm seama că tot ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei a fost premeditat -, Dragnea a făcut cadoul promis lui Viktor Mihaly Orban, cadoul promis acum câtva timp. Ministrul Educaţiei Naţionale a emis un ordin prin care este acordată autorizaţie de funcţionare provizorie Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, cu predare exclusivă în limba maghiară. Iată un subiect care a fost închis de decizia Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţională legea de înfiinţare a acestui liceu, ba mai mult, peste hotărârea Tribunalului Mureş (menţinută de Curtea de Apel Târgu Mureş, n.r.), care a anulat decizia de înfiinţare a acestui liceu (…). PNL va sesiza Avocatul Poporului, fiind vorba de o OUG. Sunt două modalităţi de a verifica legalitatea acestui ordin, fie contenciosul administrativ, fie Avocatul Poporului. Noi cu siguranţă vom merge pe sesizarea Avocatului Poporului”, a declarat Cristian Chirteş.

UDMR a anunţat că Ministerul Educaţiei a emis autorizaţia de funcţionare provizorie Liceului romano-catolic din Târgu- Mureş şi că, deşi înfiinţarea unităţii de învăţământ a fost blocată la CCR de opoziţie, Guvernul a modificat mai multe ”articole de lege discriminatorii şi inexacte”.

”Va trebui să analizăm foarte clar modalitatea în care ISJ Mureş şi Consiliul Local Târgu-Mureş vor trata acest ordin. Suntem curioşi cum, peste hotărârea Curţii Constituţionale, peste decizia Tribunalului Mureş, un secretar de stat – secretarul de stat care vorbea de acele tricoaie ale Centenarului – a emis acest ordin”, a adăugat Cristian Chirteş.

În aceste condiții, senatorul liberal a afirmat că UDMR, în linişte, “a reuşit să impună actualului Guvern PSD, prin intermediul lui Dragnea”, crearea de tensiuni la nivelul judeţului Mureş şi că de aceea va fi foarte atent la modul în care vor acţiona instituţiile abilitate în problematica liceului respectiv.

“De aceea va trebui să analizăm foarte clar modalitatea prin care Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Consiliul Local Târgu Mureş vor trata acest ordin. Suntem curioşi cum peste o hotărâre a CCR şi peste o decizie a Tribunalului Mureş s-a emis acest ordin”, a afirmat Cristian Chirteş.

Anul trecut, instanţa a decis că liceul nu funcţiona legal, deoarece nu avea avizele ministerului Educaţiei.

Ileana Kiss

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *