Pesta porcină a „sărit” gardul și la vecinii bulgari. La granița cu România este carantină pe o rază de 3 kilometri

Foto: revistafermierului.ro

Pericolul pestei porcine africane se extinde cu repeziciune și în Bulgaria. Primul focar a fost depistat în satul Tutrakantsi , aproape de granița cu România, la o fermă care creștea șapte porci. Focarul a început să se extindă iar autoritățile sunt în alertă maximă. Următoarele zile sunt decisive deoarece virusul nu are vaccin și se raspândește atât prin aer cât și prin apă


Pesta porcină africană este o boală extrem de contagioasă care afectează porcii domestici şi mistreţii. Boala nu afectează şi nu se transmite la oameni, potrivit dcnews.ro

Satul Tutrakantsi, este situat în nord-estul Bulgariei, iar testele efectuate au confirmat prezenţa virusului, a anunţat Agenţia bulgară de Siguranţă Alimentară, adăugând că toţi cei 23 de porci din sat vor fi sacrificaţi, iar în jurul localităţii pe o rază de trei kilometri va fi instituită o zonă de carantină.

România, ţară vecină cu Bulgaria, a raportat, începând din luna iunie a acestui an, sute de cazuri de boală la porcii domestici, în timp ce China a anunţat în ultima lună cinci cazuri de pestă porcină africană.

Bulgaria a construit luna trecută un gard la frontiera cu România, în încercarea de a preveni trecerea mistreţilor care ar putea răspândi boala pe teritoriul său, precizează Reuters.

Cazurile cele mai frecvente de pestă porcină africană din România sunt la porcii crescuţi în gospodăriile ţărăneşti sau în exploataţii mici, precum şi în câteva exploataţii mari.

Săptămâna trecută a fost raportat un focar la cea mai mare fermă de reproducerea porcilor din România, unde 140.000 de animale urmează să fie sacrificate.

Recent, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, a anunţat că România şi Europa se confruntă cu cea mai gravă boală a animalelor de după al Doilea Război Mondial până în prezent.

“Din păcate, România şi Europa se confruntă în acest moment cu cea mai gravă boală a animalelor de după al Doilea Război Mondial, până în prezent. Pesta în sine defineşte cea mai gravă boală care afectează animalele. Nu întâmplător, o a doua structură de alarmă provine din Bulgaria, de la frontiera cu Turcia unde deja evoluează pesta micilor rumegătoare. Şi omul ştim că, pe la 1300, a fost afectat de ciuma bubonică. Pesta defineşte apogeul negativ al bolii. PPA (Pesta Porcina Africană, nr.) este o boală virală, sistemică, extrem de gravă care în mod obişnuit evoluează cu morbiditate şi mortalitate de până la sută la sută. Are capacitate de difuzibilitate extrem de ridicată ceea ce face extinderea ei pe unităţi foarte mari de teritoriu într-un timp cât se poate de scurt”, a explicat miercuri preşedintele ANSVSA, într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *