Bomba cu FÂS! O nouă manipulare marca Liviu Dragnea. Disperarea naște scenarii hilare

Foto: Stareapresei.ro

După scenariul de prost gust împins cu de-a sila pe gătul românilor naivi, altă BOMBĂ politică și-a aprins fitilul. Zilele acestea, PSD își dorește o reconfirmare, din partea încă a celor care mai cred cu ardoare în „ideologia” social democraților, că SINGURUL care este capabil să conducă cel mai mare partid din țară este Liviu Dragnea. Partea presei habotnică și servilă unui grup de baroni pesediști și-a făcut „datoria” suflând cu râvnă în pânzele întinse ale acestora. Rețeta este tocită în politica românească: cine face pe victima are șanse mari să obțină susținerea credulilor. Și nu sunt puțini!

Potrivit scenariului aruncat cu cinism în fața românilor, în Partidul Social Democrat criza este una fără precedent în mandatul lui Liviu Dragnea. 28 de lideri județeni au semnat deja o scrisoare deschisă prin care îi vor cere demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al PSD și din cea de președinte al Camerei Deputaților. Dar trebuie să spunem cu luciditate că NIMENI nu a văzut acea scrisoare. Nici „semnatarii” nu au văzut-o, măcar.

Sursele au „scăpat” presei…așa ca din întâmplare, că întreaga grupare din Sud s-a întors împotriva lui Liviu Dragnea și între semnatari sunt și oameni cu foarte mare greutate în partid. Pentru ca scenatiul să fie credibil a trebuit să apară pe lista ANTI-DRAGNEA și niște grei ai PSD, precum Niculae Bădălău și Paul Stănescu au „semnat” scrisoarea prin care cer demisia lui Liviu Dragnea.

De menționat, că semnatarii scrisorii nu se raliază neapărat în spatele Gabrielei Firea, ci sunt pe cont propriu. Cu Gabriela Firea, este altă poveste…face parte dintr-un alt scenariu despre care vom vorbi altădată. Aceștia vor demisia lui Dragnea pentru modul în care a ajuns să conducă PSD și sunt deciși ca de această dată să meargă până la capăt, potrivit stiripesurse.ro

Contestatarii lui Dragnea vor solicita convocarea unui Comitet Executiv cât mai rapid posibil, chiar dacă liderul PSD își dorește să amâne cât mai mult această ședință.

Normal că prin această mascaradă ieftină, PSD își dorește să-și acopere eșecurile și minciunile printr-o acțiune în care „victima” este chiar liderul partidului dar și o împrospătare a unui sentiment care acum trebuie scos în față, și anume PSD vrea cu tot dinadinsul să arate că în partid domnește spiritul democratic. Este și normal să fie așa din moment ce PSD a scăzut dramatic în sondaje, românii pierzându-și firesc încrederea în partidul pe care l-au votat.

Trebuie notat faptul că Liviu Dragnea nu poate fi demis de Comitetul Executiv ci doar de Congres. Însă, CEx-ul poate decide convocarea Congresului și dacă au majoritate, atunci Liviu Dragnea va fi demis.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *