Deputatul PSD, Răzvan Rotaru, după ședința CEX a partidului: „Nu va ajunge să trăiască sărbătorile alături de Irina”

Ședința CEX a PSD s-a terminat vineri, după mai bine de 8 ore. Dacă Gabriela Firea a afirmat că din cele 20 de puncte care figurau în scrisoarea anti-Dragnea, acesta a pus în discuție numai un singur punct, anume doar pe cel care avea referire directă la persoana lui. În țară, cei nemulțumiți de Liviu Dragnea continuă să se manifeste.

“Din punctul meu de vedere nu este în regulă ceea ce s-a întâmplat astăzi și cred că va fi o victorie pe termen scurt. Aștept să mă întâlnesc cu colegii mei pentru că nu sunt momentan la București și să luăm o decizie. Nu cred că lucrurile vor rămâne așa, nu este o victorie de lungă durată, este o victorie scurtă, războiul este lung. A fost doar o bătălie scurtă câștigată. Din punctul meu de vedere, până de sărbători domnul Dragnea va pica, nu-l apucă sărbătorile de iarnă. Este o persoană cu anumite probleme și nu va ajunge să trăiască sărbătorile alături de Irina. Nu are cum… Lumea este sătulă… Toți cei care sunt acolo, în CEx sunt oameni aduși de el, puși de el, li s-au oferit funcții de prost gust și au acceptat și s-au umilit și acum nu au curaj să ridice capul din pământ””, a declarat, deputatul PSD Răzvan Rotaru.

Anterior, deputatul PSD Botoșani, Răzvan Rotaru, a scris pe Facebook că Liviu Dragnea trebuie să facă un pas în spate.

“În calitate de deputat PSD de Botoșani, susțin demersul colegilor mei, acela de a înainta o scrisoare, menită să clarifice situația internă din PSD, precum și traiectoria pe care trebuie să o urmeze partidul pentru a rămâne cea mai importantă forță politică a țării. Vă spuneam zilele trecute că dezaprob total modul de conducere, atât la nivel central, cât și în cadrul organizației județene PSD Botoșani. Lucrurile nu se află pe făgașul cel bun”, a mai scris deputatul PSD Botoșani, Răzvan Rotaru.

Parlamentarul este de părere că Liviu Dragnea trebuie să demisioneze și spune că tot mai multe organizații din țară se alătură inițiativei.

“Nu putem admite ca, din cauza unor mize personale, deciziile să se ia, în mod arbitrar, de către o singură persoană, iar libertatea de exprimare să fie suprimată. Președintele Liviu Dragnea trebuie să facă un pas în spate! Atât timp cât, la momentul actual, dumnealui are problemele pe care deja le cunoașteți, nu este corect ca Partidul Social Democrat să fie sacrificat. Cu privire la informația apărută în spațiul public potrivit căreia PSD Botoșani îl susține pe Liviu Dragnea, în Comitetul Executiv Județean doar s-a adoptat o rezoluție pentru susținerea programului de guvernare, nu s-a votat sprijinirea președintelui Dragnea. Este inadmisibil ca un președinte de organizație să hotărască în numele tuturor. Mă bucur că sunt tot mai multe voci din organizațiile județene din țară care se alătură acestei inițiative. Este important să eliminăm disensiunile existente, să rămânem uniți, să continuăm guvernarea și să realizăm tot ceea ce am promis în 2016, când ne-am prezentat în fața alegătorilor”, a adăugat deputatul Răzvan Rotaru.

Deputatul PSD Botoșani, Răzvan Rotaru, a declarat, vineri seara, că victoria de care se bucură Liviu Dragnea după ședința CEx este una de scurtă durată și că până de sărbători, Dragnea va pica, referindu-se la faptul că Liviu Dragnea are deja o condamnare la închisoare cu executare: „Nu va ajunge să trăiască sărbătorile alături de Irina”, a spus Rotaru Răzvan.

Rotaru, deputat PSD de Botoșani, a declarat că cei care au votat pentru Dragnea în CEx „sunt oameni aduși de el, puși de el, li s-au oferit funcții”

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *