Europa, ACOPERITĂ DE UN STRAT DE GHEAŢĂ de 15 metri. Oamenii de ştiinţă au lansat ANUNŢUL DRAMATIC

Europa, unul dintre sateliții naturali ai planetei Jupiter ar putea fi acoperit de un strat gros de gheață cu înălțime de până la 15 metri. Acest lucru ar putea pune în pericol misiunea sondelor trimise de pe Pământ care ar asoliza pe acesta.


Europa, una dintre lunile lui Jupiter, care este acoperită de un ocean cu apă sărată sub un strat de gheaţă, deţine un habitat care ar putea susţine viaţa şi se numără printre principalele obiective ale viitoarelor misiuni spaţiale interplanetare, potrivit agerpres.ro

Însă, orice navetă spaţială robotizată care ar ateriza pe satelit va fi nevoită să ocolească obstacolele letale, sugerează un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Cardiff, Marea Britanie. Oamenii de ştiinţă au estimat că aceste cristale de gheaţă au o înălţime de până la 15 metri şi ar fi răspândite pe toată suprafaţa satelitului Europa. Cunoscute sub denumirea de ”penitente”, formaţiunile au forma unor lame tăioase şi a unor ţepi cu vârfurile îndreptate către Soare. Acestea se formează în urma sublimării, un proces prin care gheaţa se transformă din stare solidă direct în stare gazoasă – vapori de apă – fără a mai trece prin procesul de topire. Cristalele tăioase şi ascuţite rămân în urma procesului de sublimare. Formaţiuni similare, cu înălţimi de până la cinci metri, există şi pe Pământ, doar în anumite regiuni tropicale şi subtropicale situate la mare altitudine, cum ar fi în Anzi. Însă, condiţiile de pe Europa sunt perfecte pentru formarea unor astfel de vârfuri gigantice. ”Condiţiile unice de pe Europa presupun atât posibilităţi de explorare interesante, cât şi un potenţial pericol”, a declarat dr. Daniel Hobley de la Universitatea Cardiff. ”Prezenţa structurilor ascuţite, asemănătoare cu nişte lame, care se înalţă până la aproape 15 metri ar pune în pericol orice potenţială misiune de aterizare pe Europa. Sperăm că studii ca al nostru îi vor ajuta pe ingineri să dezvolte modalităţi inovatoare pentru a trimite în siguranţă module pe suprafaţa Europei astfel încât să putem afla mai multe despre acest loc fascinant şi chiar să putem căuta semne de viaţă extraterestră”, a adăugat Hobley.

Redacția

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *