FISCUL e pe urmele TINERILOR CĂSĂTORIȚI. Amenzile sunt URIAȘE

Potrivit ANAF, tinerii căsătoriți trebuie să păstreze orice chitanță și factură eliberată de firmele care au furnizat servicii de orice natură pentru nuntă. Deja, ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriți solicitări ca aceștia să declare, într-un formular, ce relații economice au avut, în contextul căsătoriei civile și religioase, cu PFA, firme și altele, care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere și spațiul (restaurantul), potrivit informațiilor Profit.ro. Fiscul solicită nume de persoane/firme, numere de telefon, adrese și intermediari. Amenda pentru nerespectarea solicitării Fiscului este de 2.000-5.000 de lei, potrivit www.profit.ro

De ce este important: Restaurantele și cei care prestează servicii foto/video și formațiile muzicale încasează, de obicei, sume mari de bani la petrecerile organizate cu ocazia căsătoriei. Informațiile sunt solicitate acum de Fisc pentru a verifica situația veniturilor unor persoane sau firme din industria organizării de nunți, domeniu în care se plătesc sume mari de bani, dar de multe ori furnizorii de servicii, cum sunt fotografii sau formațiile, declară parțial sau deloc și, astfel, evită plata taxelor. Inițiativa ANAF de a trimite astfel de cereri de informații este recentă și aplicată generalizat la nivelul țării.

“Vă solicităm informații despre persoane fizice/Întreprinderi Individuale, Persoane Fizice Autorizate, Întreprinderi Familiale/ Societăți Comerciale/ alte forme de organizare privind raporturile economice sau juridice pe care le-ați avut cu ocazia evenimentelor prilejuite de celebrarea căsătoriei civile și religioase” se specifică în adresa ANAF trimisă tinerilor căsătoriți.
Sancțiunea pentru nerespectarea acestei obligații este, pentru persoanele fizice, cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei.
Lucian Ionescu

2 Replies to “FISCUL e pe urmele TINERILOR CĂSĂTORIȚI. Amenzile sunt URIAȘE”

    1. Cei mai mulți miri de la oraș încheie contracte cu formațiile și lăutarii. Așa că nu ar fi greu să obțină și documente fiscale, dacă ar fi nevoie. Altfel, să-și asume cu toții. Al Capone pentru evaziune a fost priponit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *