RĂZBOI la Marea Neagră. Tensiunile MAJORE dintre Rusia și Ucraina îngrozesc întreaga lume

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă după încheierea summitului G20 de la Buenos Aires, că relațiile între Rusia și Ucraina continuă să se deterioreze din cauza autorităţilor ucrainene care se află în prezent la guvernare.
“Autorităţile actuale ucrainene nu au interesul să soluţioneze conflictul” între Kiev şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei, care s-a soldat cu peste 10.000 de morţi de la declanşarea sa, în 2014”, a declarat Putin, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit www.antena3.ro

“Atâta timp cât acestea vor rămâne la putere, războiul va continua (…) Este mereu mai uşor să-ţi justifici eşecurile economice prin război”, aruncând responsabilitatea asupra unui “agresor extern”, a subliniat preşedintele rus.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia, care a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea, că îi susţine militar pe rebelii proruşi în estul Ucrainei, ceea ce Moscova neagă cu vehemenţă.

Tensiunile între Moscova şi Kiev s-au înveninat după capturarea, duminică, de către Garda de coastă rusă, a trei nave militare ucrainene în Marea Neagră, în largul Crimeii, şi arestarea a 24 de marinari ucraineni.

Rusia acuză că acestea au intrat ilegal în apele teritoriale ruse. Putin a denunţat din nou sâmbătă “o provocare” a Ucrainei, ale cărei nave, susţine el, “au încălcat de o manieră impertinentă” frontiera rusă.

La rândul său, Ucraina denunţă “un act de agresiune” şi a instituit, în replică, legea marţială în mai multe regiuni de frontieră.

Preşedintele american Donald Trump şi-a anulat întâlnirea prevăzută cu Vladimir Putin la Buenos Aires după această confruntare ruso-ucraineană.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *