Gara de Nord devine o AMINTIRE. Decizie ISTORICĂ

Un proiect mai vechi a revenit în atenţia edililor Capitalei. Primarul Sectorului 1 a afirmat miercuri că doreşte să mute Gara de Nord. Potrivit intenţiilor expuse de primar, prin punerea în aplicare a acestui proiect ar rămâne un staţiu foarte mare ce ar putea fi vândut. Fondurile astfel obţinute pot intra în vistieria ministerului Transporturilor şi folosite la noi investiţii în infrastructură.

Planul ar consta în mutarea staţiei înspre Basarab sau chiar mai spre marginea Capitalei, potrivit romaniatv.net

“Din cauza liniilor de cale ferată care duc spre Gara de Nord, Sectorul 1 este tăiat în două, accesul dintr-o parte în alta făcându-se doar prin două poduri. Vorbim de o suprafaţă de teren foarte mare şi foarte valoroasă. Gândiţi-vă dacă CFR ar muta gara şi ar vinde acest teren ar câştiga bani buni pentru investiţii. Automat, Gara de Nord ar rămâne în picioare şi ar fi transformată în muzeu. Nu şi-a pus nimeni, niciodată, problema ca aceasta să dispară. Dar toate liniile care taie în două Sectorul pot fi desfiinţate iar terenul poate fi folosit. Trebuie, o dată şi o dată să ne concentrăm asupra acestui proiect şi să mutăm gara.”, a declarat primarul Daniel Tudorache

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *