ISTERIE în clasa politică. Victor Ponta face K.O. Guvernul Dăncilă

Foto: DC News.ro

La ultima conferinţă de presă din acest an, preşedintele noului partid Pro România, Victor Ponta a declarat că are pregătite două proiecte de lege care vor fi puse în discuţie în Parlament la începutul anului 2019

Primul dintre aceste proiecte se referă la faptul că ar trebui ca în cazul îngheţării pensiilor să se îngheţe şi indexarea indemnizaţiilor pentru demnitari.

“Am depus la Parlament două proiecte de lege. Unul spune că, dacă se îngheaţă pensiile până la 1 septembrie, indexarea pensiilor, să se îngheţe şi indexarea indemnizaţiilor pentru aleşi demnitari şi aşa mai departe. Nu zic că eu nu vreau salariu mai mare, dar nu mi se pare corect să-i îngheţi pensia mamei mele să îmi indexezi mie salariul de deputat. Deci, dacă îngheţăm, să se îngheţe şi la demnitari şi să ne dea la 1 septembrie, că o să-l votăm noi pe Dragnea dacă ne dă la 1 septembrie. Atâta timp cât nu se indexează pensiile, să nu se indexeze nici indemnizaţia demnitarilor şi a aleşilor. Poate o să se supere nişte primari pe mine, dar eu cred că oricărui primar şi oricărui deputat îi crapă totuşi obrazul de ruşine să ştie că lui i se indexează indemnizaţia, în timp ce pensionarilor nu li se indexează pensia”, a spus Ponta într-o conferinţă de presă.

Cel de-al doilea proiect propus de Victor Ponta prevede ca în anul 2019 să fie diminuate sumele acordate partidelor parlamentare de la bugetul de stat, adică, să fie suspendată cotizaţia de la buget pentru partide. “Eu cred că PSD, colegii mei, se descurcă şi fără 35 de milioane de euro pe care îi primesc de la buget. Cred că şi PNL se descurcă fără cei 18 milioane de euro pe care îi primeşte de la buget şi USR se descurcă. Noi suntem un partid care ne descurcăm, nu avem nevoie de alocaţie în 2019 de la buget, facem campanie, putem să vorbim cu oamenii, internetul deocamdată costă mai puţin până se aplică taxele pe comunicaţii. 35 de milioane de euro pentru un partid? Am fost 5 ani preşedintele PSD, nu ai nevoie de 35 de milioane de euro, nu ai cum să îi cheltui în mod real pentru activitatea partidului. S-a schimbat în acest an legea fără să se prindă nimeni, s-a făcut un amendament la Camera Deputaţilor de către trezorierul unui partid care a făcut o mică modificare”, a arătat Ponta.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *