Preşedintele Klaus Iohannis AVERTIZAT de politicienii maghiari. „La prezidenţialele viitoare o să avem în vedere”

Condamnarea celor doi etnici maghiari, Zoltan Szocs şi Beke Istvan Attila de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la câte 5 ani de închisoare cu executare fiind acuzaţi de terorism, a stârnit un val de iritare în rândul politicienilor din URMR, PPMT şi PCM. În luna noiembrie 2018 liderul Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna, Kulcsar Terza Jozsef , a înaintat preşedintelui României, Klaus Iohannis, o petiţie prin care i s-a cerut eliberarea din închisoare a celor doi condamnaţi. Zoltan şi Beke Istvan Attila au făcut parte din conducerea grupării „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM), organizaţie interzisă în România şi Ungaria.

Kulcsar Terza Jozsef a ţinut să precizeze că petiţia a fost semnată de circa 10.000 de persoane, care consideră că cei doi bărbaţi sunt nevinovaţi.

„Azi am primit prin poştă răspunsul la petiţia pe care am trimis-o preşedintelui Klaus Iohannis în luna noiembrie anul trecut. (…) Este semnată de un consilier, ceea ce eu consider că este ruşinos faţă de noi, maghiarii, că preşedintele nici nu a semnat, ci a dat sarcina unui subordonat. Faptul că doi secui, doi maghiari sunt în temniţă pe nedrept consider că este un caz foarte grav, iar preşedintele Klaus Iohannis are obligaţia să se ocupe de astfel de cazuri pentru buna convieţuire dintre români şi maghiari aici în Transilvania. (…) La prezidenţialele viitoare o să avem în vedere acest caz şi eu cred că Iohannis a pierdut sprijinul comunităţii maghiare din Ardeal. La scrutinul anterior maghiarii au votat cu el, pentru că am avut mai multă încredere. (…) Aici nu e vorba doar despre soarta celor doi care stau în temniţă nevinovaţi, ci este vorba despre întreaga comunitate maghiară care a fost stigmatizată”, a declarat, Kulcsar Terza Jozsef.

În răspunsul la petiţia adresată preşedintelui Klaus Iohannis se arată, printre altele, că anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile nu intră în atribuţiile preşedintelui României şi că orice intervenţie a acestuia în afara prerogativelor conferite prin legea fundamentală ar constitui o încălcare a două dintre principiile fundamentale ale statului de drept, respectiv principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul independenţei justiţiei.

„Prin urmare, instituţia preşedintelui României nu se poate pronunţa cu privire la situaţia expusă, deoarece aceasta ar constitui o imixtiune în actul de înfăptuire a justiţiei”, se arată în documentul citat.

Szocs Zoltan şi Beke Istvan Attila au fost condamnaţi anul trecut la 5 ani de închisoare cu executare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzaţi că intenţionau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie, de la Târgu Secuiesc, din 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *