Scandalul manualelor şcolare ia amploare. Manualul de limba română cu informaţii SF. Reacţia ministerului EDUCAŢIEI

După numeroasele scandaluri apărute în presă dar şi la ministerul Educaţiei pe tema anomaliilor din mai multe manuale şcolare, iată, acum un alt manual este motiv de nemulţumire pentru elevi, părinţi şi chiar cadre didactice. În manualul de clasa a IV-a sunt informaţii care aparţin mai mult de SF decât de limba şi literatura română.

 

De exemplu, într-o lecție, școlarii află că în Munții Bucegi există un loc cu efecte benefice uluitoare asupra organismului. Profesorii spun că manualele nu le sunt de mare folos, iar lecțiile se țin cu fişe de lucru, potrivit stiri.trv.ro

“În Munții Bucegi, în preajma stâncilor Babele și Sfinxul, există o zonă de un kilometru pătrat în care organismul nu obosește și se înviorează brusc.” Informația apare în manualul de limba și literatura română pentru clasa a IV-a, în lecția despre Parcul Natural Bucegi.

Elevii sunt învățați că, probabil, este cea mai interesantă descoperire făcută vreodată în România, fără să li se prezinte vreo sursă. Iar locul este cunoscut ca Gura de Rai.

Profesorii de română spun că lecția n-are nicio legătura cu disciplina.

Derapajul din manualul de clasa a IV-a a fost semnalat de părinți, nemulțumiți de ce învață copiii lor din cărți.

Printre autorii manualului se numără inspectori școlari, un psiholog și un cercetător științific. Iar capitolul care conține fragmentul despre Misterele Munților Bucegi a fost conceput de Aniţa Dulman, psiholog și fostă învățătoare.

Manualul a fost aprobat în 2016 de o comisie de specialitate din cadrul ministerului Educației. La începutul anului, specialiștii au găsit greșeli flagrante în manualele de geografie, biologie și istorie pentru clasa a VI-a, pentru care ulterior s-au trimis erate. Iar manualul de geografie a fost retipărit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *