Modificări IMPORTANTE în educaţie. Se legalizează HAOSUL în şcoli? Cadrele didactice ar putea ajunge la mâna elevilor

Foto: Evz.ro

Un Proiect de Lege care a fost iniţiat de 22 de senatori PSD şi depus în Camera Deputaţilor pe 4 martie ar putea să fie adoptat. Acesta prevede că elevii şi părinţii pot cere examinarea psihocomportamentala a profesorilor şi învăţătorilor oricând consideră necesar.

Mai mult, proiectul legislativ solicita cercetarea disciplinara a directorilor de scoala de catre o comisie numita de inspectoratul scolar, pentru care sa fie elaborata o procedura legală, potrivit rtnews.ro

Proiectul de lege a fost initiat de 22 de senatori PSD, printre care si fostul ministru al Educatiei, Liviu Pop, ceea ce, teoretic, inseamna ar putea avea sustinerea necesara la vot pentru a fi transformat in lege.Practic, noua prevedere legislativa propune mai multe modificari ale Legii Educatiei.

Cea care priveste examenul medical al cadrelor didactice este la articolul 234 si prevede ca „orice factor implicat in procesul educational” (adica elevi, parinti sau cadre didactice) poate solicita un examen medical complet pentru orice persoana angajata in scoala, in cazul in care considera necesar acest lucru. Una dintre noile prevederi specifica in mod expres: „(4) In situatii de inaptitudine profesionala de natura psihocomportamentala a personalului angajat intr-o institutie de invatamant (unitate scolara, unitate conexa, casa corpului didactic, inspectorat scolar etc.), conducerea institutiei de invatamant poate solicita, la sesizarea oricarui factor implicat in procesul educational, cu acordul consiliului de administratie al institutiei in cauza, un nou examen medical complet”, prevede proiectul de lege. Initiatorii precizeaza ca, in prezent, consiliul de administratie al scolilor nu solicita examen medical pentru anumite cadre didactice „din colegialitate”, iar calitatea sistemului educational este afectata.

Proiectul de lege ar fi menit sa corecteze aceste situatii, sustin initiatorii.

Iata ce se spune in Expunerea de Motive a noii legi: „Propunem modificarea articolului 234 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011 intrucat exista situatii in care datorita colegialitatii, conducerea unitatii/institutiei de invatamant nu are acordul consiliului de administratie pentru solicitarea unui examen medical complet si complex al angajatului care da dovada de inaptitudine profesionala de natura psihocomportamentala, ceea ce duce la diminuarea calitatii sistemului educational. In aceste situatii, daca inspectoratul scolar este sesizat de unul sau mai multi factori implicati in procesul educational (angajati, parinti, elevi, parteneri sociali, organizatii sindicale etc.) sa poata solicita un examen medical complet in ce il priveste pe angajatul a carui aptitudine profesionala de natura psihocomportamentala este contestata.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *