Detaliul neștiut din programul vizitei Papei în România. Ce nu se vede din comunicat

Papa Francisc va efectua, la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie 2019, o vizită în România, care îl va aduce în capitala București, în orașul estic universitar Iași, în Capitala românismului transilvănean, Blaj, și la sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc, unul dintre cartierele orașului Miercurea Ciuc, menționează site-ul dailynews24.ro.

Vizita Papei Francisc în România are loc la exact 20 de ani după cea efectuată de Papa Ioan Paul al II-lea în țara noastră, în 1999. Catolicii din România reprezintă peste 4,5% din populație și sunt a doua cea mai mare confesiune după Biserica Ortodoxă Română. Vizita de stat a Sanctității Sale se desfășoară la invitația Președintelui României, Klaus Iohannis, care a adresat invitația în luna mai 2015, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun, și a reînnoit-o în luna martie 2017, prin scrisoarea transmisă Sanctității Sale. Pe lângă invitația Președintelui României, vizita a fost făcută posibilă și prin mesajul personal al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, și prin invitația  Conferinței Episcopilor Catolici din România. Vizita denotă spiritul de bună înțelegere, toleranță și apropiere manifestat între cele două biserici – ortodoxă și catolică – în România, pentru că deși invitația a fost lansată de o personalitate laică – președintele român -, ea nu ar fi putut fi realizată fără gestul de bunăvoință arătat de conducerea Bisericii Ortodoxe Române.

Cea de-a doua călătorie apostolică a unui papă în România marchează o serie de premiere: prima vizită a unui papă care îmbrățișează atât Capitala cât și alte destinații din regiunile istorice ale României – cu etape la București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj -, prima întâlnire a unui papă cu reprezentanți ai comunității rome, precum și prima prezență a unui papă la Bacău și Sibiu. În ciuda vârstei venerabile (octogenare) și a efortului fizic pe care îl presupun cele trei zile de deplasare prin România, papa Francisc se face pelerin în țara numită cu afecțiune de Papa Ioan Paul al II-lea „Grădina Maicii Domnului”. Un pelerin care, în cele din urmă, își propune să întâlnească, să cunoască și să se apropie, în spirit creștin, de alți pelerini dintr-o zonă geografică periferică pentru catolicismul european, având în vedere amplificarea speranței, a credinței și a unității creștine, într-o lume zguduită de laicizare, hedonism și „corectitudine politică” anticreștină. Motto-ul acestei vizite este ”Să mergem împreună!”.

Ceea ce nu se știe: unii dintre episcopii ce vor fi beatificați, cu ocazia vizitei Papei Francisc, au fost marcanți și în programul vizitei Papei Ioan-Paul al II-lea în 1999!

Cu ocazia vizitării primului stat majoritar ortodox (România) de către un Suveran Pontif, Papa Ioan-Paul al II-lea, acesta s-a recules în catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din București, la mormintele cardinalului Iuliu Hossu și episcopului Vasile Aftenie, doi dintre martirii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, ce vor fi beatificați în acest an, cu ocazia noii vizite pontificale. A urmat apoi întâlnirea emoționantă cu cardinalul Alexandru Todea, adus într-un scaun cu rotile în catedrala Sfântul Iosif din București.

Cu același prilej, a avut loc și întâlnirea cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În urma vizitei istorice a Papei Ioan-Paul al II-lea a rămas amintirea unui milion de oameni, care l-au aclamat pe Papă pe străzile Bucureștilor. În urma vizitei, Suveranul Pontif a numit România drept Grădina Maicii Domnului. Papa Ioan-Paul al II-lea a rostit un emoționant discurs, inclusiv pentru faptul că a utilizat limba țării, limba română, în care a afirmat că se roagă pentru cicatrizarea rănilor produse în perioada comunistă.

Cetățenii români, susținători ai toleranței și multiculturalității

Chiar dacă nimic nu este perfect și au fost semnalate și episoade de disfuncționalitate, românii și legislația din România au arătat, în ultimele decenii, un angajament tot mai mare pentru susținerea toleranței inter-etnice și inter-confesionale. Un exemplu în acest sens este și ziua minorităţilor naţionale din România, care este sărbătorită, în fiecare an, în ziua de 18 decembrie, dată la care, în anul 1992, a fost adoptată, prin Rezoluţie a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice. Prin document, se oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor, în general, astfel că mai multe state i-au recunoscut importanţa prin declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a minorităţilor naţionale. România s-a alăturat acestui curent internaţional, prin intermediul HG nr. 881/1998. Ziua de 18 Decembrie este sărbătorită de toate minorităţile etnice din ţara noastră, care, potrivit organizaţiilor înscrise pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, nu sunt puține, iar majoritatea reușește să le ofere drepturi și posibilități deosebite de păstrare a identității naționale. Aceste minorități sunt formate din: albanezi, armeni, bulgari, croaţi, greci, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, slovaci, cehi, tătari, turci, ucraineni, macedoneni, ruteni.

Toți aceștia sunt respectați pentru ceea ce sunt, beneficiază de libertate și de sprijinul direct al statului, pentru a-și valorifica și păstra specificul cultural, în această țară. Cu siguranță, fiecare român, care trăiește în unele dintre țările învecinate, nu poate decât visa să se bucure de măcar jumătate dintre drepturile de care se bucură cetățenii de etnie minoritară din România.

Programul detaliat al vizitei Papei Francisc în România

Vineri, 31 mai 2019

11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București
•    Ceremonia de bun venit

12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni
•    Ceremonial militar
•    Fotografie oficială

Convorbiri tete-a-tete între Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și Sanctitatea Sa Papa Francisc

13:00 – Întâlnire cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic, Palatul Cotroceni
•    Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis
•    Discursul Sanctității Sale Papa Francisc

15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei

Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
•    Discurs al Sanctității Sale

Rugăciunea „Tatăl Nostru”, alocuțiuni și cântări pascale, Catedrala Națională
•    Salut al Sanctității Sale către toți cei prezenți la Catedrala Națională

Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”
•    Omilia Sanctității Sale

Sâmbătă, 1 iunie 2019

11:20 – Sosire la Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc

11:45 – Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc
•    Omilia Sanctității Sale

17:25 – Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iași

Întâlnire Mariană cu tinerii și cu familiile, Palatul Culturii din Iași
•    Discurs al Sanctității Sale

Duminică, 2 iunie 2019

10:35 – Sosire la Câmpia Libertății din Blaj

10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi martiri greco-catolici, Câmpia Libertății din Blaj
•    Omilia Sanctității Sale; „Regina Coeli” (Regina Cerului)

15:40 – Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj
•    Salut al Sanctității Sale

17:00 – Sosirea la Aeroportul Internațional din Sibiu

17:20 – Ceremonia oficială a plecării

Ileana Kiss

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *