Alertă la nivel mondial. Semnele unui dezastru iminent

 

 Graţie unui arsenal de sateliţi, staţii meteorologice şi modele climatice complexe, oamenii de ştiinţă au posibilitatea de a măsura topirea gheţarilor în Groenlanda și Antarctica.

Până acum, măsurătorile nu se putea realiza la standarde ridicate, din cauza tehnologiei mai puţin avansate în acest domeniu, potrivit g4media.ro

O echipă de cercetători a publicat recent un studiu, în revista Academiei Naţionale de Ştiinţe din Statele Unite (PNAS), realizat după ce au fost lansaţi pe orbită primii sateliţi Landsat, cu ajutorul cărora au putut fotografia cu regularitate Groenlanda.

„Când privim asupra mai multor decenii, cel mai bine ar fi să luăm loc pe un scaun înainte să ne uităm la rezultate, pentru că este puţin înspăimântător să constatăm viteza la care se produc schimbările”, a precizat pentru AFP glaciologul francez Eric Rignot, de la Universitatea din California, coautor al studiului, împreună cu colegi din California, Grenoble, Utrecht şi Copenhaga.

„Este o problemă care afectează toate regiunile Groenlandei, nu doar părţile mai calde, din Sud”.

Cercetătorii au creat un model pentru a „merge pe firul timpului” şi a reconstrui în detalii felul în care arăta stratul de gheaţă din Groenlanda în anii 1970 şi 1980.

Puţinele date de care dispun pentru această perioadă (fotografii de rezoluţie medie, realizate din satelit, fotografii aeriene, probe de zăpadă şi alte observaţii de pe teren) a permis rafinarea acestui model.

„Am adăugat o mică parte de istorie care nu a existat”, a adăugat Eric Rignot.

Potrivit rezultatelor, în anii 1970, Groenlanda a câştigat în medie 47 de gigatone de gheaţă anual (Gt/an), după care a pierdut un volum echivalent în anii 1980.

Începând cu anii 2000 şi mai ales din 2010 s-a înregistrat o accelerare mai puternică a topirii gheţarilor.

În prezent, gheaţa se topeşte de şase ori mai rapid decât în anii 1980, estimează cercetătorii. Se consideră că doar gheţarii din Groenlanda au contribuit la creşterea nivelului apelor oceanelor cu 13,7 milimetri, din 1972.

„Este o muncă excelentă, a unei echipe de cercetare bine stabilite, care utilizează metode noi pentru a extrage mai multe informaţii din datele disponibile”, a comentat Colin Summerhayes, din cadrul Scott Polar Research Institute, cu sediul în Cambridge, Marea Britanie.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *