10 august 2019. Zeci de mii de români au ieşit în stradă. „Uniți, putem să-nvingem un sistem corupt!”

La un an de la intervenția brutală a jandarmilor din Piața Victoriei, oamenii au ieșit, din nou, sâmbătă, 10 august 2019, în stradă. De data aceasta, manifestația, la care au fost în jur de 30.000 de oameni, s-a încheiat pașnic, potrivit transparentnews.ro

Primii oameni și-au facut apariția în Piața Victoriei după prânz, iar zona a început să se anime după-amiază. Jandarmii au instituit mai multe filtre, pentru a împiedica introducerea de obiecte periculoase.

„Misiunea noastră de azi va fi centrată pe dialog. Au fost o serie de lecții învățate, le spunem noi, cu ocazia altor evenimente asemănătoare, lecții pe care le vom pune în practică azi”, a spus Georgian Enache.

Un alt protest, organizat de grupul Rezist a avut loc în Piața Revoluției, în fața Ministerului de Interne.

„Cerem desecretizarea documentelor operative din 10 august, urgentarea rezolvării dosarului 10 august, aflat laDIICOT și tragerea la răspundere a vinovaților de pe 10 august 2018”, a explicat un protestatar.

Dupa ora 18:00, oamenii aflați fața sediului MAI au pornit în marș spre Piața Victoriei, cu o oprire la sediul DIICOT.

„Justiție, nu corupție!” – au strigat ei.

Protestatarii au ajuns, apoi, în Piața Victoriei, unde s-au alaturat celorlalți manifestanți.

„Uniți, putem să-nvingem un sistem!”, au transmis protestatarii.

În Piață a venit și celebrul Davide Martello, pianistul german care a cântat în mai multe zone de conflict ale lumii.

„Oamenii sunt supărați, dar încă mai au speranță. E o energie pozitivă. Poporul influențeaza totul. Noi suntem poporul. Muzica e o modalitate de a protesta pașnic”, a explicat muzicianul.

În Piață a fost ridicat un adevărat altar, unde oamenii au aprins lumânari pentru Alexandra Măceșanu, Luiza Melencu, dar și pentru victimele incendiului de la Colectiv.

Proteste în ţară

Mii de oameni s-au adunat și în marile orașe ale țării, nemulțumiți că la un an de la protestul diasporei nu s-a schimbat mai nimic.  Protestatarii din Iași și din Cluj au huiduit în fața sediilor PSD și au strigat „Ciuma roșie”. La Sibiu, protestatarii au pornit într-un marș, iar în fața unei biserici au ținut un moment de reculegere pentru Alexandra.

La Iași, s-au adunat peste 1.000 de oameni și au protestat mai bine de trei ore. S-au adunat inițial în Piața Unirii, apoi au mers în marș aproape 2 kilometri până la Prefectura Județului Iași, dar înainte de asta s-au oprit în fața sediului PSD unde oamenii au scandal lozinci împotriva partidului aflat la guvernare. Au venit echipați cu vuvuzele, cu fluiere, cu steaguri și pancarte prin care și-au transmis mesajele: s-au săturat de corupție și incompetență, nu se mai simt în siguranță, vor ca lucrurile să se schimbe.

O femeie din Iași a declarat că nu este genul care iese la proteste, dar acum s-a săturat: „Dacă s-ar fi schimbat ceva azi nu eram aici. Dacă până și eu am ieșit din casă înseamnă că am ajuns la o limită. Limita – copilul meu de 12 ani, care îmi spune că vrea să plece din țară. Că poate conștientiza un copil la vârsta asta că nu are un viitor în propria țară nu te pune pe gânduri, ca și părinte? Probabil dacă ne vom spune cuvântul și nu așteptăm ca alții să facă totul pentru noi se va schimba ceva Dacă vom continua să tăcem, vor continua să facă aceleași lucruri”.

O altă femeie, vizibil afectată de cazul Caracal, a declarat că a ieșit în stradă deoarece „corupția ucide. Cum a fost cazul fetiței de la Caracal. Dacă cei care erau puși în postura să o apere, să o ajute ar fi avut competență, lucrurile ar fi stat probabil cu totul altfel. Copilul acela răpit, violat a vorbit frumos, a vorbit clar, a dat toate indicațiile care i-au trecut ei prin cap că ar putea să ajute, iar ei tot ce au găsit de cuviință a fost să-i spună să stea acolo Mie mi se pare inadmisibil și așa este peste tot, pentru că nu sunt puși oameni competenți în funcții, sunt puse pilele și relațiile. Cazul Caracal este picătura care a umplut paharul”.

La Sibiu, în fața Tribunalului, pe Calea Dumbrăvii, protestatarii au scandat și „Kovesi, nu uita, Sibiul e de partea ta”. La biserica de pe bulevardul Mihai Viteazu, oamenii au ținut un minut de reculegere în memoria Alexandrei, apoi au strigat „Plânge strada pentru Alexandra”.

În jur de 1.200 de persoane au ieșit la Sibiu și au pornit într-un marș pe mai multe străzi ale orașului, urmând să treacă și prin fața casei lui Klaus Iohannis.

La Cluj, câteva sute de persoane au pornit într-un marș din Piața Unirii spre Prefectura Cluj. Oamenii au oprit în fața sediului PSD Cluj și au scandat „10 august”, „Analfabeții”, „Rușine să vă fie” și „Jos guvernul”, relatează Mediafax.

Mai mulți protestatari au încercat să intre pe carosabil și să blocheze traficul rutier pe Bulevardul Eroilor, dar au fost opriți de jandarmi. În replică, oamenii au strigat „Jandarmeria apără hoția” și și-au continuat marșul pe zona pietonală. Ulterior, clujenii care mărșăluiau s-au oprit câteva minute în fața Palatului de Justiție din Cluj-Napoca, unde au scandat „Nu uităm ce ați făcut anul trecut” și „Alexandra, nu îi vom ierta”.

În drum spre Prefectura Cluj, oamenii au blocat pentru un timp traficul rutier în Piața Avram Iancu și în fața Prefecturii, permițând doar transportul în comun. Oamenii au strigat „Jos guvernul”, „Demisia”, „PSD, partid de hoți, proxeneți și mafioți”, „Alo, 112”.

În fața Prefecturii Cluj, mai mulți protestatari s-au așezat pe carosabil.

Un tânăr venit din Germania special pentru protest a declarat: „Am venit să cerem demisia Guvernului Dăncilă, cu toate că nu cred că o să își dea demisia și va trebui să așteptăm până după alegerile prezidențiale ca să dizolve Parlamentul și să fie organizate alegeri anticipate. Am venit din Germania pentru două zile, special pentru protest, mâine mă întorc Am sperat să fie mai multă lume. Sunt dezamăgit, pentru că oamenii nu își fac datoria civică și anume să iasă în stradă și să își facă vocea auzită”.

Un alt bărbat a spus. „În primul rând nu ar trebui să existe proteste pentru un motiv anume, că acest motiv e Colectiv, că e lipsa infrastructurii, că sunt spitalele care se prăbușesc, că e Alexandra, că e corupție. Toate aceste motive sunt niște chestiuni punctuale și părți ale unui mecanism cu funcționare total anormală. Noi trebuie să ieșim în stradă pentru a se reseta tot ceea ce înseamnă mentalitate în România”.

„Nu vrem să fim o nație de hoți!” – s-a strigat la Galați. 

Proteste în diaspora

Ziua de 10 august a fost marcată cu proteste și în diaspora. Zeci de români au ieșit în stradă în Paris, Dublin, Frankfurt sau Viena în semn de solidaritate cu cei din țară. Ei au cerut demisia actualui guvern și ca lupta împotriva corupție să continue. Ca și în țară, românii din diaspora au venit la protest și cu portretele Alexandrei și Luizei, fetele ucise de criminalul de la Caracal.

În Paris, zeci de oameni s-au adunat în Piața Trocadero, din apropierea Turnului Eiffel, loc devenit deja simbol pentru protestele românilor care locuiesc în Franța. Oamenii au scandat împotriva actualului guvern și a Jandarmeriei și au spus că nu vor uita ce s-a întâmplat în Piața Victoriei, când mulți dintre ei au fost victimele gazelor lacrimogene, folosite de forțele de ordine.

„Țara nu are spitale, voi mâncați pensii speciale!” – au strigat oamenii. Acesta este doar unul dintre mesajele cu care au ieșit în stradă românii din Viena. Protestatarii au mai avut la ei pancarte pe care se putea citi: „Corupția ucide”, „Românii vor justiție, nu corupție”. La rândul lor, au cerut demisia guvernului Dăncilă.

Românii din diaspora au mai ieșit în stradă în Frankfurt, Dublin, Luxemburg sau Madrid. Mulți dintre ei au venit la proteste cu fotografiile Alexandrei și Luizei, victimele ucigașului de la Caracal, și cu pancarte cu mesajul: „Incompetența ucide”!

Ce a scris presa străină despre mitingul din 10 august 2019

Zeci de mii de oameni au participat la București la un miting pașnic împotriva guvernului social democrat, la un an de la protestul violent la care jandarmeria a făcut uz de forță – scrie Reuters, într-un articol preluat și de alte publicații. Protestul a fost promovat de românii care muncesc în străinătate, furioși pe corupția înrădăcinată, administrația publică slabă și încercările coaliției de la putere de a slăbi sistemul judiciar – explică jurnaliștii, care adaugă negreșit și că România este unul cele mai corupte state ale Uniunii Europene.

„Știm ce ați făcut vara trecută. Românii marchează un an de la protestul reprimat” – este titlul din ediția în limba engleză a site-ului Radio Europa Liberă. Demonstrațiile au loc și pe fondul indignării publice cauzate de reacția autorităților la răpirea și uciderea unei fete de 15 ani, caz care a arătat deficiențele profunde ale poliției, mai precizează articolul.

Și ziarul francez Le Figaro scrie despre miile de manifestanți care au cerut demisia guvernului. „Tinerii nu au niciun viitor aici, vrem un guvern care să lucreze pentru noi, nu pentru propriile interese” – îl citează pe unul dintre protestatarii alungați cu gaze lacrimogene anul trecut din piața Victoriei. Articolul mai amintește și despre omagiul adus adolescentelor ucise – un caz care a înfuriat România.

Despre protestele din România a relatat și presa germană. Deutsche Welle, televiziunea publică și Der Spiegel scriu că la București a fost un „protest masiv”. Din nou au ieșit în stradă zeci de mii de oameni care au strigat „jos guvernul”, „hoții” și au purtat pancarte pe care scria „corupția ucide”. Televiziunea germană observă că coaliția de guvernare este în mod clar slăbită, după înfrângerea suferită la europarlamentare și trimiterea la închisoare a liderului său. Guvernul a fost discreditat și de scandalul fetelor ucise la Caracal.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *