Viitorul lui Ponta și Tăriceanu, decis de acum. Se anunță un imens haos. Băsescu, declarații fără precedent

După ce Ponta şi Tăriceanu au anunţat că vor face alianţă politică, fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, luni, că ALDE se află într-un moment de cotitură, iar scopul pe care-l urmăreşte este să prindă un loc în Parlament la viitoarele alegeri.

Băsescu i-a ironizat pe cei doi politicieni numindu-i şmecheri, iar despre Tăriceanu a spus că face tot posibilul să scape de eticheta de „liberal roșu”, pe care foarte mulți români anti-PSD i-au pus-o, potrivit transparentnews.ro.

„Sunt doi șmecheri ai politicii românești, care încearcă să găsească soluții disperate. Tăriceanu nu va scăpa de stigmatul guvernului alături de PSD, iar Ponta nu-l va transporta gratis în viitorul Parlament pe Tăriceanu și gruparea de baroni parlamentari”, a declarat Traian Băsescu

 

De asemenea, Băsescu susţine că Tăriceanu va avea cel mai probabil aceeași soartă pe care a avut-o Crin Antonescu, pe care Ponta l-a lăsat cu ochii în soare.

Fostul preşedinte consideră că niciunul dintre cei doi politicieni nu vor obţine un scor foarte bun la alegerile din 2020, căci la europarlamentare formațiunea unde s-au dus mulți foști pesediști nu a luat mai mult de 6%.

„ALDE a pierdut până acum din guvernare si nu are nimic de câștigat prin ieșirea de la guvernare. Dacă Tăriceanu își imaginează că va putea să spună sau să nu-și asume alături de PSD erorile guvernului, se înșala. În plus, țintește către Pro România ca un vehicul care să-l mai transporte o dată în Parlament”, a mai spus fostul președinte al României.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *