Politicienii RUŞINII. Ei conduc ţara şi au pensii speciale

 

 

O asosiaţie din Galaţi a întocmit un top al ruşinii, în care figurează numai politicieni. Nominalizările au fost făcute de cetățeni, iar premiile au fost acordate în baza unui sondaj realizat pe Facebook.

Primul pe listă a fost deputatul Nicolae Bacalbașa care recent a fost amendat pentru „discurs de ură”, iar următorii în top sunt doi edili și un parlamentar, potrivit  transparentnews.ro

„Așa cum autoritățile fac consultări publice pentru a identifica personalitățile care pot fi cetățeni de onoare, în mod similar gălățenii au putut nominaliza și apoi au votat pe cei care, în 2019, au făcut comunitatea de râs. Coincidență sau nu, cel care a primit cele mai multe voturi, parlamentarul PSD Bacalbașa, tocmai a fost amendat de CNCD pentru discurs de ură. În urma nominalizărilor și a voturilor exprimate de cetățeni, pe primele două poziții se află: Nicolae Bacalbașa și Picu Apostol Roman. Aplauze! Sau fluieraturi… În 2019 ei sunt cei care au făcut Galațiul de rușine. Cel mai mult, pentru că lista nu se oprește la cei doi. Pe următoarele două poziții se află primarul Pucheanu și Eugen Durbacă”, au anunțat organizatorii concursului „Cetățean de rușine al orașului”.

Potrivit asociaţiei care a organizat acest concurs al „ruşinii”, astfel de titluri vor fi acordate anual, iar premiile vor fi acordate de electorat odată la patru ani.

Cetățenii sunt rugați să popularizeze acest concurs astfel încât toată lumea să știe ce au făcut în ultimul an persoanele publice.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *