Lucrurile se complică în cazul Caracal. Ce a descoperit FBI

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a afirmat, luni seară, că la FBI au fost trimise niște „ciurucuri” din care nu se poate extrage ADN.

De asemenea, Tonel Pop susţine că în aceste condiţii, Gheorghe Dincă nu poate fi trimis în judecată, potrivit  transparentnews.ro

Astfel, din oasele care au ajuns la FBI, nu se poate determina nici măcar dacă oasele sunt de proveniență umană sau animală.

„La FBI s-au trimis nişte oase, acele oase presupuse ale Luizei de anchetatori, Dincă nu a spus că sunt ale ei, iar aceste rămăşiţe de oase sunt cele mai panarame de oase pentru că nici măcar nu se ştie dacă sunt de natură umană, au fost duse în laborator şi foarte multe din aceaste oase nu au putut determina dacă sunt de natură umană sau animală! Aceste oase nu erau arse complet, nu erau calcinate, le-au decupat şi tot ce a fost mai bun de unde putea fi extras ADN a fost făcut pulbere. Tot ce a fost mai bun a fost distrus de INML! Acolo au decupat tot ce e ars, şi tot ce a fost bun deja a fost distrus. Acolo au nişte rebuturi, nişte oase din care nu mai poţi scoate ceva”, a spus Tonel Pop.

„La cadavru, nu spun la care, dacă nu găsești oasele bazinului sau ale craniului nu poți determina sexul. Și atunci determini pe cromozomi. Dacă nu ai putut lua ADN, care este izvorul celulei, cum ai putut să determini sexul? Pentru că trebuie să gasești cromozomii! Practic sunt într-o nebunie, dacă nu ai găsit ADN, așa cum au spus, dar nu au nici bazin, nici oasele capului, nu ai cum să determini sexul! În laborator nu au găsit celule să vadă dacă e om sau alte specii”, a mai spus Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu.

El a precuzat că procurorii nu i-au permis să pună întrebări dificile pentru specialiști. Ar fi vrut să întrebe dacă INML are acreditarea legală și internațională obligatorie.

„Procurorii nu mi-au permis să pun întrebări încuietoare pentru acești specialiști, indicându-mi că dacă vreau întrebări amănunțite să îi întreb în dosarul în care sunt făptuitori. A fost un impediment, nu am putut să întreb dacă INML are acreditare legală și internațională obligatorie. Și credeți-mă că nu le au pe toate! Dacă tragem linie, pentru că judecătorii vor avea nevoie și de opinia specialiștilor, când vor află că nu au putut scoate cromozomii, ce să mai ne ducem să spunem că sunt ale Luizei sau Alexandrei?”, a încheiat Tonel Pop.

„Nu cred că poate fi trimis în judecată pentru niciuna din presupusele fapte. Lucrurile par că s-au complicat și mai mult pentru anchetatorii care țin cu dinții de ceea ce spune Dincă, cu toate că e o ipoteză aberantă logic, juridic, răstoarnă pe dos legile fizicii, chimiei, apa este uscată și nu știu ce se mai poate inventă că să picăm pe schema lui Dincă în care din greșeală a dat o palmă, ambele au murit în același mod, e un băiat bun dar le-a fost milă și parfumul fețelor i-au stârnit dorințe sexuale și criminale”, a conchis avocatul familiei Luizei Melencu.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *