Sărbătoare creştină în Capitală. A început pelerinajul dedicat Sfântului Dimitrie

 

Cu ocazia sărbătorii creştine dedicată Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, Patriarhia Română a organizat un pelerinaj  la care sunt invitaţi să participe mii de credincioşi, potrivit  transparentnews.ro

Această sărbătoare este legată și de pomenirea Marelui Mucenic Dimitrie care este serbată pe data de 26 octombrie.

La Patriarhia Română au fost aduse special pentru această sărbătoare şi moaștele altor doi sfinți, Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe – Ismail și Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş.

Procesiunea Calea Sfinților a deschis oficial zilele de pelerinaj din Dealul Patriarhiei. Aproximativ o mie de preoţi şi câteva mii de credincioşi au purtat prin centrul Capitalei moaștele sfinților la care se vor putea închina pelerinii.

Sfintele moaște vor rămâne în baldachinul din Dealul Patriarhiei până marți.

Pentru a veni în sprijinul pelerinilor, reprezentanții Patriarhiei vor oferi alimente și băuturi calde.

Mâine, pe Dealul Patriarhiei va fi slujba închinată Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar duminică Sfânta Liturghie este dedicată Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *