Decizie neașteptată în cazul Caracal. Ce personaj nou a apărut în anchetă

 

Monica Melencu, mama Luizei, fata care a fost dată dispărută după ce s-a urcat într-o maşină de ocazie, a adoptat o nouă strategie pentru a încerca să desluşească multele neclarităţi din acest caz cutremurător, potrivit  transparentnews.ro

Vineri, Monica Melencu s-a prezentat la DIICOT împreună cu un nou avocat. Este vorba despre avocata Carmen Obârșanu.

Aceasta este cunoscută mai nou, după ce care a făcut plângere penală pentru finanțarea Politehnica Timișoara, acuzând ilegalități.

Obârșanu a avut câștig de cauză acum câteva zile când Curtea de Apel Timișoara i-a condamnat pe fostul primar Gheorghe Ciuhandu și pe alți angajați din Primăria Timișoara la închisoare cu suspendare și a dispus să plătească prejudiciul.

La DIICOT, mama Luizei a văzut împreună cu avocata sa dosarul fiicei sale.

Inițial procurorii nu au vrut să-i arată documentele, însă între timp s-au răzgândit și i-au permis accesul la o parte din dosar.

Avocatul şi familia au primit acces la 7 din cele 15 volume din dosarul Caracal. Nu-l poate studia pe tot pentru că o parte din dosar a fost trimis în instanţă, unde a ajuns şi Ghoerghe Dincă vineri dimineaţă. O altă parte din dosar se află la Caracal, acolo unde în ultima perioadă au mai avut loc audieri.

Monica Melencu vrea să ştie ce s-a întâmplat cu fata ei, ce probe sunt la dosar şi ce se întâmplă cu raportul de la FBI, cerut de procurorii DIICOT în cazul oaselor găsite în liziera pădurii de lângă Caracal.

„I-am zis ca vreau sa stiu ce s-a intamplat cu Luiza. Ca fetele nu sunt moarte si ea a zis ca sunt suficiente probe la dosar”, a spus Monica Melencu chiar înainte de a intra la DIICOT.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *