Pesedist huiduit la Vaslui. De la „Măi, animalule” la „Măi tembelule, măi!”

 

Ziua de 1 Decembrie a fost serbată de toţi vasluienii. Bucuria sărbătoririi Marii Uniri i-a scos din case pe majoritatea locuitorilor pentru a participa la evenimentele dedicate acestei sărbători, potrivit  transparentnews.ro

Toate au decurs normal până ce preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, liderul local al PSD, a început discursul pregătit pentru această sărbătoare.

Aceasta i-a iritat pe unii dintre cetăţenii prezenţi la parada de 1 Decembrie care şi-au exprimat nemulţumirea în faţa limbajului de lemn şi a promisiunilor pe care vasluienii s-au săturat să le mai asculte.

Vasluienii au refuzat să îl asculte pe politician şi au făcut gălăgie. Dumitru Buzatu a fost huiduit in momentul in care declara că trebuie să ne iubim ţara.

Când a coborat de pe scenă, Dumitru Buzatu i-a transmis cetăţeanului care-l huiduia: “Măi tembelule, măi!”.

Reamintim că „tătucul”l pesediştilor de azi, Ion Iliescu se adresa oamenilor atunci când era deranjat de aceştia cu apelativul: „Măi animalule!”

După cum se vede, cam aşa gândesc unii politicieni ajunşi în vârful ierarhiei politice după ce „tembelii” şi „animalele” îi votează ca să ajungă acolo.

Președintele Consiliului Județean Vaslui este de altfel cunoscut pentru exprimările „pitorești”, dacă nu deplasate.

Astfel, în 2017, Buzatu i-a etichetat pe cei care protestau împotriva OUG 13 drept „răgălii”. „Eu fac parte din aripa talibană a PSD şi nu mă interesează nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva. Mi-a fost foarte uşor să-i recunosc după răgetele pe care le scot şi am înţeles că este o facţiune ultrareacţionară care habar nu are de comportamentul democratic şi de valorile umanitare”, spunea Dumitru Buzatu.

Recent, în luna septembrie, Buzatu i-a repezit pe jurnaliștii care i-au cerut să confirme dacă într-o ședință a CEx al PSD ar fi spus că toți ziariștii sunt șpăgari. ”Ia nu mă mai frecați la cap!”, a ripostat, nervos, șeful CJ Vaslui.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *