Tăriceanu a fost pus sub acuzare de Parchetul general. Acuzațiile sunt foarte grave

Parchetul general l-a pus sub acuzare pe Călin Popescu Tăriceanu pentru abuz în serviciu.

Tăriceanu este acuzat că nu ar fi pus în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă de încetare a mandatului unui senator PSD, potrivit  transparentnews.ro

„Este o coincidenţă!”, a declarat ironic Tăriceanu despre faptul că tocmai acum i s-a deschis acest dosar penal.

Liderul ALDE a fost întâmpinat la Parchet de protestatarul Marian Moroşanu zis “Ceauşescu”.

Fostul președinte al Senatului este acuzat că ar fi refuzat vreme de doi ani și jumătate să pună în aplicare decizia Justiției în privinta senatorului PSD de Giurgiu Cristian Marciu. Acesta a fost declarat incompatibil în martie 2015 pentru că a făcut afaceri cu Consiliul Județean Giurgiu, pe când era consilier județean. Potrivit legii, Marciu trebuia să piardă de îndată orice funcție publică și să nu mai poată ocupa o alta, vreme de 3 ani. Cu toate că se împlinesc 5 ani de la nerespectarea deciziei judecătorești definitive a Înaltei Curți, Cristian Marciu este în continuare senator PSD.

Tăriceanu a scăpat de dosarul de la DNA în care era acuzat că a primit mită 800.000 de dolari pentru că Senatul nu i-a ridicat imunitatea.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *