Se taie craca pentru partidele parlamentare. Proiectul care le aduce în pragul sărăciei

Foto: Dcnews.ro

O inițiativă legislativă a fost depusă, recent, în Parlament, prin care se solicită tăierea subvențiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice, potrivit transparentnews.ro

În expunerea de motive ale actului normative se specifică, faptul că aceste subvenții se acordă din anul 2008 și au evoluat exponențial, de la 8,1 milioane de lei la 253 milioane de lei iar cheltuielile totale au depășit 700 de milioane de lei.

Comparativ cu aceste subvenții, inițiatorii proiectului susțin că bugetul alocațiilor de stat pentru copii au avut o cu totul altă evoluție, de la 2.586 milioane de lei în 2008, la 6.320 de lei în 2019.

Așadar, subvențiile partidelor au crescut de 31 de ori iar cele ale copiilor numai de două ori, ceea ce reflectă o abordare cel puțin curioasă a guvernelor a celor două chestiuni.

În acest context, inițiativa legislativă propune ca cei 181,4 milioane lei ar trebui să fie alocați pentru dublarea alocațiilor copiilor.

„Constatăm că, numai în anul 2020, acești bani ar putea contribui la dublarea alocației de stat pentru copii. De exemplu, de la 300 de lei la 600 de lei pentru un număr de 54.970 de copii cu vârstă de până la 2 ani, de la 150 de lei la 300 de lei pentru un număr de 109.939 de copii cu vârstă cuprinsă între 2 ani §i 18 ani sau de la 300 de lei la 600 de lei pentru un număr de 54.970 de copii cu handicap indiferent de vârstă”, spun inițiatorii în expunerea de motive.

„În consecință, inițiativa de față abrogă prevederile legale prin care statul subvenționează partidele politice, urmând ca sumele economisite să fie utilizate în scop social”, conchide documentul.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *