Lovitură năucitoare pentru omul de încredere al PSD. Decizia Instanței Supreme este definitivă

 

Contestaţiile formulate de fostul trezorier PSD, Mircea Drăghici au fost respinse, miercuri, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Decizia Instanței Supreme este definitivă, potrivit  transparentnews.ro

Drăghici a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, fiind acuzat că şi-ar fi însuşit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil.

După izbucnirea acestui scandal, Drăghici și-a depus demisia din partid și din activitatea politică

„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe şi persoana vătămată Partidul Social Democrat împotriva încheierii nr.315 din data de 13 septembrie 2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală (…). Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată în decizia ÎCCJ

Potrivit DNA, formaţiunea politică a ales ca, în urma propriilor analize, să îşi exprime poziţia procesuală, cu privire la constituirea de parte civilă, până la începerea cercetării judecătoreşti în cauză.

În luna septembrie 2019, instanţa supremă a dispus începerea judecării pe fond în acest dosar.

Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a anunţat săptămâna trecută că va demisiona din partid, lucru pe care l-a comunicat lui Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu.

După ce Drăghici și-a depus demisia la partid, Mircea Ciolacu, președintele interimar al PSD a precizat că acesta vrea să continue ca deputat neafiliat.

„Am analizat cu multă responsabilitate situaţia politică actuală, PSD se află în reconstrucţie şi pentru a întări parcursul pe care actuala conducere şi-l doreşte, am hotărât să iau o decizie radicală. Având în vedere problemele cu ecouri publice din trecut, precum şi starea mea de sănătate, astăzi am demisionat din PSD şi am comunicat acest lucru domnului preşedinte, Marcel Ciolacu şi domnului secretar general Paul Stănescu, cărora le-am precizat şi dorinţa mea de a continua ca deputat neafiliat. Pentru mine, activitatea politică este un capitol închis. Ţin să multumesc tuturor colegilor de la nivel naţional şi din Argeş, pentru cei 23 de ani de convieţuire ca într-o familie!”, a scris Mircea Drăghici, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *