Logica strâmbă a ministrului ungar Szijjarto Peter care jigneşte România

În aceste momente dificile pentru Europa, când toate ţările se luptă pentru a stopa răspândirea virusului şi când solidaritatea europeană este pusă la grea încercare, Ungaria continuă să răspândească „virusul urii” faţă de România, arătând din nou o dublă măsură îngrijorătoare pentru vremurile contemporane, potrivit  transparentnews.ro

Pentru cei care nu ştiu, şi sunt sigur că sunt mulţi care au scăpat ştirea în urganul de ştiri despre covid-19, vineri, 20 martie, ministrul de externe al Ungariei, Szijjarto Peter, a fost prezent la Cluj-Napoca pentru a se întâlni nu cu omologul său român, aşa cum ar fi normal, ci cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Că vizitele oficialilor ungari în România se fac fără respectarea unui minim protocol, că ministrul Szijjarto ar fi trebuit să stea în carantină (!) după întâlnirea cu un politician marocan găsit pozitiv cu coronavirus şi nu să vină în România sau că acesta a vorbit din nou despre bani ungari pentru maghiarii din România, fără aprobarea Guvernului României, sunt deja lucruri cu care politica iliberală şi revanşardă a lui Viktor Orban ne-a obişnuit.

Totuşi, se pare că întotdeauna va fi loc de atacuri împotriva aplicării legii în România, atunci când aceasta nu convine politicienilor UDMR, care nu fac decât să incite, ca apoi să se plângă de abuzuri. Reţetă clasică, fucţionează mereu, rezultate garantate.

„Ministrul a remarcat că “dacă ar lua-o în nume personal”, “ar considera că a fost înjunghiat din spate”, deoarece în ziua în care ministrul de externe român i-a cerut susţinerea pentru facilitarea reîntoarcerii în ţară a cetăţenilor români, un alt organ al guvernului român a aplicat o amendă de câteva mii de euro primarului din Sfântu Gheorghe pentru că a folosit simbolurile naţionale cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni” este declaraţia făcută pentru MTI.

Dar care a fost cronologia ungară a închiderii graniţelor ungare? La data de 16 martie prim ministrul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat abrupt ­închiderea graniţelor ungare, fără ca  Budapesta să anunţe, în prealabil, vecinii săi, aşa cum acest lucru ar fi fost normal. Decizia intempestivă şi, am putea spune extrem de egoistă, dacă nu chiar laşă a lui Viktor Orban generează cozi de zeci de kilometri la graniţa Austriei cu Ungaria. O zi  mai târziu Budapesta conştientizează, poate, absurditatea deciziei iniţiale şi anunţă, prin  vocea lui Szijjarto Peter, ca un pretins gest de bunăvoinţă că deschide graniţele, o singură noapte, pentru cetăţenii români care vroiau să se întoarcă acasă, formând un coridor umanitar. Ulterior, Ungaria revine din nou asupra deciziei luate şi anunţă că deschiderea coridorului umanitar va avea loc în fiecare noapte.  După cum era de la sine înţeles, decizia luată pe genunchi, lipsită total de fairplay a Ungariei la adresa vecinilor ei, a generat o problemă evidentă pentru micul trafic de la graniţa româno-ungară, sute de persoane, în marea lor majoritate etnici maghiari, care fac naveta zilnic sau săptămânal între cele două state fiind prinşi la mijloc. Ca într-o logică a absursului, Budapesta dă din senin vina pe Bucureşti pentru situaţia creată, solicitând cu un tupeu care o caracterizează ca România să ia măsurile necesare pentru fluidizarea traficului.

Remarcăm, pe lângă o lipsă totală de empatie cu miile de cetăţeni europeni, întâmplător şi români, care au aşteptat la graniţa Ungariei acordarea liberei treceri prin ţara vecină pentru a ajunge acasă, şi o fractură logică (nu atât de) evidentă în declaraţia ministrului de externe ungar. Acesta foloseşte o falsă analogie pentru a sublinia lipsa de reciprocitate a autorităţilor române, care l-au amendat (din nou!) pe primarul din Sfântu Gheorghe pentru nerespectarea legii privind arborarea drapelului României, în timp ce ministrul român de externe a solicitat şi obţinut de la statul ungar crearea unui culoar de trecere spre ţară a românilor blocaţi la graniţă.

Pe scurt, Szijjarto pune pe acelaşi plan derogarea în scop umanitar de la o situaţie excepţională, cum este închiderea graniţelor Ungariei din cauza pandemiei de coronavirus, cu derogarea de la legea privind arborarea drapelului naţional, încălcată de nenumărate ori de primarii UDMR, pentru care statul român este responsabil în faţa cetăţenilor lui şi care nu necesită derogare pentru un scop mai înalt, altul decât binecunoscuta auto-victimizare maghiară!

Încă o dată, probabil multă lume nu a citit declaraţiile ministrului Szijjarto şi nu este la curent cu politica lui Viktor Orban la adresa României, şi probabil  aşa este mai bine, în special în aceste vremuri pline de incertitudine, când trebuie să ne concentrăm asupra lucrurilor cu adevărat importante din viaţa noastră. Totuşi, aceste „mici” înţepături lipsite de bun simţ şi de logică ale oficialilor ungari trebuie taxate (în special de autorităţile române, cum în mod corect a făcut prefectul de Covasna), pentru a nu da ocazia construirii unui discurs de falsă victimă.

Fereşte-mă, Doamne, de „prietenii” unguri, că de duşmani mă feresc şi singur!

Ștefan Varga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *